Ilie Poenaru își negociază plecarea de la UTA, Meszar are trei nume pe lista de înlocuitori: Gâlcă, Balint sau Napoli! EXCLUSIV

Călin MNERIE
Ilie Poenaru își negociază plecarea de la UTA, Meszar are trei nume pe lista de înlocuitori: Gâlcă, Balint sau Napoli! EXCLUSIV

Ilie Poenaru și Marin Dună au spus că nu țin de scaun în cazul în care UTA nu începe să acumuleze puncte, însă nici nu doresc să plece fără compensații.

Din informațiile ProSport, Alexandru Meszar a luat micul dejun împreună cu echipa în această dimineață și chiar a avut o discuție cu antrenorul principal al formației „roș-albe”, care a pierdut al cincilea meci (0-1 cu FC Argeș) din ultimele șase și nu pare a mai avea soluții de a redresa situația.

Nici măcar nu mai e vorba despre acel target de 6 puncte din 9 posibile, din moment ce situația în clasament e tot mai gravă, iar echipa nici nu dă semne că ar mai fi de partea staffului tehnic la cum se exprimă pe teren.

Negocieri dure cu stafful lui Poenaru

Prin urmare, șocul ar trebui produs chiar înainte de meciul de la Ploiești, cu Petrolul, doar că Poenaru și colaboratorii săi solicită plata a trei-patru salarii ca să-și pună semnătura pe rezilierea contractului ce, altfel, ar expira pe 30 iunie 2023. Nu sunt bani puțini la mijloc, în jur de 80-90 de mii de euro, iar conducerea UTA-ei e pusă cumva cu spatele la zid din moment ce suporterii nu-l mai vor pe Poenaru la echipă.

Gâlcă e destul de scump pentru UTA

Nici măcar promisiunea că salariile pe luna septembrie vor fi deblocate nu a funcționat, însă – oricum – șefii arădenilor s-au gândit încă de săptămâna trecută la planul B. Primul nume pe lista înlocuitorilor lui Poenaru este Costel Gâlcă (50 de ani). În ultimele două săptămâni, fostul mijlocaș al echipei naționale era dat ca posibil antrenor la FC Argeș și FC U Craiova 1948, însă discuțiile nu s-au concretizat. Nici la UTA lucrurile nu sunt sigure, atâta timp cât Gâlcă și stafful său ar câștiga pe lună în jur de 35-40 de mii de euro, o sumă considerată cam mare la Arad. Dar, negocierile continuă și tehnicianul care a luat ultimul titlul al FCSB-ului în 2015 ar putea-o prelua chiar de mâine pe UTA.

Costel Gâlcă este liber de contract din luna februarie a acestui an, după o experiență de doar două luni la Al Hazem, în Arabia Saudită. Costel Gâlcă a antrenat-o pe FCSB în perioada iunie 2014 – iunie 2015, când a reușit să câștige titlul de campion al României, Cupa României și Supercupa. Ulterior, antrenorul le-a mai pregătit pe Espanyol (decembrie 2015 – mai 2016), Al Taawoun (octombrie 2016 – martie 2017), Al Fayha (mai – noiembrie 2017), Vejle (martie 2019 – iunie 2021) și Al Hazem (decembrie 2021 – februarie 2022).

Balint și Napoli sunt și ei variante la Arad

Altfel, ar mai fi varianta ca Meszar să apeleze din nou la serviciile lui Laszlo Balint, de care s-a despărțit în relații bune și care e dorit și azi la Arad de o bună parte a fanilor. Unul dintre cei mai apreciați tehnicieni post-revoluționari la UTA s-a despărțit de U. Craiova în urmă cu mai bine de două luni de zile și e liber de contract. Din declarațiile lăsate ulterior, Balint a spus că simte că a lăsat ceva neterminat la gruparea „roș-albă”, pe care a promovat-o în 2020, după 12 ani, în Liga 1 și cu care s-a clasat pe locul 8 (cel mai bun pentru arădeni din 1975 încoace). Totodată, s-a mai vehiculat și numele lui Nicolo Napoli, italianul care a pe FC U Craiova (în șapte rânduri), FC Brașov, Astra Ploiești, CS Turnu Severin, CSMS Iași și Poli Iași.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro