Dinu Gheorghe, întâmplare amuzantă cu George Copos în prim-plan: „Dar ce echipă e asta? În Mexic, unde e?” | EXCLUSIV ProSport Funny

Dinu Gheorghe, întâmplare amuzantă cu George Copos în prim-plan: „Dar ce echipă e asta? În Mexic, unde e?” | EXCLUSIV ProSport Funny

Dinu Gheorghe, fost președinte la Rapid București, a povestit o întâmplare amuzantă cu George Copos, fost patron în Giulești, la ProSport Funny.

Fostul oficial al giuleștenilor își amintește cu drag de perioada petrecută la Rapid și are foarte multe amintiri care îl leagă de gruparea alb-vișinie.

Una dintre ele, foarte amuzantă, este legată de patronul George Copos, pus în dificultate de numele unui local de fițe din Capitală.

Dinu Gheorghe, întâmplare amuzantă cu George Copos în prim-plan

Dinu Gheorghe a povestit momentul în care i l-a propus pe Sabin Ilie lui George Copos la Rapid, iar patronul a întrebat ce echipă de fotbal este „Casa di David”, localul din Capitală unde președintele și antrenorul s-au întâlnit cu fostul fotbalist al Stelei.

„În 2004, venisem la Rapid împreună cu Răzvan Lucescu. El antrenor principal, eu preşedintele clubului, după un an în care Rapidul ratase obiectivul, calificarea într-o Cupă Europeană. Foarte mulţi jucători care fuseseră aduşi în anul precedent au plecat de la echipă şi rămăsesem efectiv cu un lot de vreo 12, 13 jucători cu care am plecat în pregătirea de vară. Înainte de începerea campionatului cu vreo două săptămâni, eu cu Răzvan eram preocupaţi, frământaţi pentru că nu găseam soluţii…

Mai ieşeam seara la masă împreună şi într-una dintre seri am mers să mâncăm la un restaurant din Bucureşti, Casa di David. Acolo ne-am întâlnit cu Sabin Ilie, un jucător care atunci nu avea contract… L-am întrebat aşa printre rânduri: «Şi… n-ai vrea să încerci să vii la Rapid? Chiar dacă ai jucat la Steaua, vom găsi o soluţie ca lumea să te agreeze». A zis: «Mai vorbim, dacă sunteţi interesaţi cu plăcere».

A doua zi, la întâlnirea zilnică cu domul Copos legată de Rapid, am abordat subiectul, i-am spus: «Uite, am putea să îl aducem pe Sabin Ilie, este un talent real, are calitate, are o vârstă care ne poate ajuta, nu avem jucători, ar fi util».

Atunci Copos întreabă: «Dar ce e cu el?». Zic: «Uite la Casa di David am vorbit cu el…» şi Copos mă întreabă: «Dar ce echipă e asta? În Mexic, unde e echipa asta? De unde îl aduceţi pe Sabin Ilie?».

«Nu domnule, este un restaurant în Bucureşti» / «Păi, voi luaţi jucători de la cârciumă?» / «Luăm şi de la cârciumă ce să facem…»”, a povestit Dinu Gheorghe, la ProSport Funny.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania