Steaua București, dramă în Ungaria cu Ferencvaros! Roș-albaștrii au ratat în ultimele minute calificarea în grupele European League

Andrei Preotu
Steaua București, dramă în Ungaria cu Ferencvaros! Roș-albaștrii au ratat în ultimele minute calificarea în grupele European League

Steaua București a trăit o adevărată dramă în Ungaria, după ce a ratat calificarea în grupele European League.

Roș-albaștrii au pierdut dramatic dubla cu Ferencvaros, după ce au cedat în Ungaria la patru goluri diferență: 31-35. La pauză, Steaua a fost în avantaj, scor 17-15.

Miercuri, de la ora 19:45, rivala Stelei, Dinamo, este mare favorită în meciul cu Porto, care se joacă în grupele Ligii Campionilor la handbal masculin.

Steaua, eliminare dramatică în European League! Roș-albaștrii, învinși de Ferencvaros

În tur, Steaua a câştigat pe teren propriu, cu 33-31, dar Ferencvaros s-a calificat în grupele European League cu scorul general de 66-64, după ce s-a impus pe teren propriu la patru goluri diferență: 35-31.

Steliștii au jucat peste așteptări, au condus la Budapesta până în minutul 51, au avut în mai multe rânduri și patru goluri avantaj, dar pe final apărarea avansată a unguruilor a făcut diferența.

„Băieții merită însă respectul nostru pentru felul cum s-au luptat, pentru că au arătat voință și determinare, spiritul de luptă pe care noi, suporterii, îl cerem mereu”, a fost mesajul roș-albaștrilor, pe Facebook.

În repriza secundă, Ferencvaros a avut un ritm foarte bun, reușind să marcheze 20 de goluri în poarta Stelei.

Krsto Milosevic, golgheterul Stelei în meciul cu Ferencvaros din European League

Au înscris pentru Steaua: Krsto Milosevic 9, Ciprian Șandru 6, Milan Popovic 6, Nemanja Grbovic 5, Andrei Mihalcea 2, Gabriel Burlacu 2, Ali Tinkir 1.

În primul tur al competiţiei, FTC Budapesta a eliminat pe Minaur Baia Mare.

Alte două echipe româneşti, Potaissa Turda şi CSM Constanţa, au ratat calificarea în turul secund.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]