Mihai Rotaru a lămurit lucrurile: „Ei mi-au cerut să-l dau afară pe Mangia!” Ce a discutat patronul Universității Craiova cu Răzvan Popa

Andrei Preotu
Mihai Rotaru a lămurit lucrurile: „Ei mi-au cerut să-l dau afară pe Mangia!” Ce a discutat patronul Universității Craiova cu Răzvan Popa
Mihai Rotaru, finantator CS Universitatea Craiova, urmareste partida de fotbal contra Pandurii Targu Jiu, meci contand pentru Liga I la fotbal, luni 23 februarie 2014, la Targu Jiu. BOGDAN DANESCU / MEDIAFAX FOTO

Mihai Rotaru a lămurit lucrurile! Patronul Universității Craiova a subliniat că familia lui Răzvan Popa i-a cerut despărțirea de Devis Mangia.

Finanțatorul formației din Bănie susține că a discutat cu Răzvan Popa, iar acesta nu i-a spus de problemele pe care le-a avut cu antrenorul italian.

„Credeți că Mangia face ce face că vrea el? Credeți că el nu știe că nu e bine ce face? El e obligat. De ce? Pentru că are stăpân. Nu se poate controla, pentru că stăpânul lui, drac, îi spune «așa să faci». Și el face. Eu nu pe Mangia îl condamn, el e comandat de stăpân. Stăpânul lui drac, dracul care-l pune. Niciun om nu vrea să facă asta”, a spus Gigi Becali, potrivit GSP.

Mihai Rotaru, dezvăluiri despre Răzvan Popa: „Mi-a spus că nu mai are chef de fotbal!” Ce a zis de mama fostului jucător

Mihai Rotaru a explicat cum s-a ajuns la despărțirea de Devis Mangia, dar și când a discutat cu Răzvan Popa.

„Clubul nu a avut nimic de ascuns, nu putea să demareze o acțiune prin care afecteze imaginea jucătorului. Jucătorul a vrut să rămână în anonimat. A existat o sesizare, a venit familia jucătorului. Am chemat antrenorul, i-am spus că există acuzația, a negat-o. I-am spus că e mai bine să ne despărțim amiabil pentru a nu leza imaginea clubului. Răzvan Popa a plecat în iarnă de la echipă, l-am găsit la București, s-a întâlnit team-managerul cu el. Apoi am discutat eu cu el, mi-a spus că nu mai are chef de fotbal, că nu mai vrea să continue, nu a spus de nicio problemă cu antrenorul”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.

„Noi nu putem să aruncăm un om în malaxorul mass-media și să-l punem într-o situație care poate să-l prejudicieze. Noi nu putem să luăm o hotărâre în locul familiei! Versiunea pe care o prezintă mama copilului este mult exagerată față de cea prezentată la momentul respectiv. Atunci, ei au vorbit de aluzii, de apropouri, dar n-au vorbit de un eveniment fizic. Familia lui Răzvan Popa mi-a cerut să-l dau afară pe Mangia. Noi ținem la Răzvan, dovadă că el a jucat apoi la Craiova. L-am sprijinit, dar eu nu sunt organ de anchetă. În familia lui Răzvan, mama decide totul. Este treaba familiei ce decide. Nu pot să fiu responsabil pentru viața emoțională a unui om. El trebuie să decidă cât de mult vine în opinia publică”, a mai spus finanțatorul grupării din Bănie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]