Gică Hagi, atacat de unde se aștepta mai puțin! O legendă a lui Galatasaray se revoltă după decenii de frustrare: „Am fost un fotbalist mai bun decât el”

Gică Hagi, atacat de unde se aștepta mai puțin! O legendă a lui Galatasaray se revoltă după decenii de frustrare: „Am fost un fotbalist mai bun decât el”

Gică Hagi este o legendă a lui Galatasaray, dar un fost fotbalist al turcilor susține că a fost mai valoros decât actualul antrenor de la Farul Constanța.

Considerat de mulți cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, Gică Hagi a scris pagini de istorie impresionante în tricoul lui Galatasaray, alături de care a reușit să câștige Cupa UEFA și Supercupa Europei. Nu de aceeași părere este și Dzevad Prekazi, fost fotbalist al echipei din Istanbul, care susține că a fost mai bun decât „Regele”, numai că nu a avut același noroc în carieră.

Dzevad Prekazi a jucat pentru Galatasaray între 1985 și 1991, pe când Gică Hagi a evoluat pentru turci între 1996 și 2001.

Gică Hagi, atacat de unde se aștepta mai puțin! O legendă a lui Galatasaray se revoltă după decenii de frustrare: „Am fost un fotbalist mai bun decât el”

Gică Hagi este idolul suporterilor lui Galatasaray, însă un fost fotbalist al turcilor, originar din Kosovo, se revoltă și susține că a fost întotdeauna mai valoros decât „Maradona din Carpați”.

„Norocul lui a fost că a părăsit România când era tânăr, dar nu am putut din cauza legilor. Gică Hagi s-a transferat din țara lui și a evoluat în străinătate. A mers în Liga a doua sau a treia din Italia când a ieșit prima dată (n.r. Hagi a plecat de la Steaua la Real Madrid, iar de acolo a mers la Brescia, în Serie B).

Hagi a fost extrem de talentat, însă eu nu am avut norocul lui. Am fost un fotbalist mai bun decât Hagi din toate punctele de vedere! Sută la sută”, a declarat Dzevad Prekazi, potrivit publicației Karar.

Galatasaray a fost ultimul club din cariera lui Gică Hagi, care a hotărât să își agațe ghetele în cui în 2001, când și-a încheiat angajamentul cu formația din Istanbul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]