Cât de ușor a renunțat Victor Becali la Ianis Stoica. Agentul FIFA a dezvăluit tot: „Mi-a cerut pe la 10 noaptea să reziliem, a doua zi am încheiat tot”

Cât de ușor a renunțat Victor Becali la Ianis Stoica. Agentul FIFA a dezvăluit tot: „Mi-a cerut pe la 10 noaptea să reziliem, a doua zi am încheiat tot”
  • Publicat:
  • Actualizat:

În luna decembrie a anului 2021, Ianis Stoica, fotbalistul celor de la FCSB, a decis să semneze cu firma de impresariat a fraților Becali.

Totuși, colaborarea dintre cele două părți a durat doar 8 luni, până în august 2022, jucătorul și tatăl dorind să semneze cu un alt impresar.

Acum, Victor Becali a dat mai multe detalii despre cum s-a realizat despărțirea, dar și cine se ocupă de Ianis Stoica în acest moment.

Victor Becali: „Mi-a cerut pe la 10 noaptea să reziliem, a doua zi am încheiat tot”

Potrivit impresarului FIFA, fotbalistul în vârstă de 19 ani a cerut într-o noapte rezilierea contractului, iar firma de impresariat a fost de acord imediat.

Mai mult, Victor Becali susține că noul agent al lui Ianis Stoica este Liubliana Nedelcu.

„Noi îi spunem unui jucător că atunci când semnează cu firma că nu e rezolvat din punct de vedere al carierei sportive. Noi doar îl promovăm și îl propunem. Nu înseamnă că dacă a semnat e gata viața lui și va pleca într-o lună.

Din ce știu eu Ianis nu s-a întors la fostul său agent, ci s-a dus la Liubliana Nedelcu. Eu am înțeles că a existat o ofertă din Franța de vreo 200-300 de mii de euro și de acolo ar fi vrut să plece. Știam că pretențiile FCSB-ului sunt altele. I-a cerut unui băiat din firmă pe la 10 noaptea să reziliem. I-am zis să vină a doua și am încheiat. La revedere! Cu noi n-avea nicio clauză. Sunt amic cu tatăl lui, dar trebuie să recunosc că nu a avut evoluții senzaționale la FCSB”, a spus Victor Becali la GSP. 

Ianis Ilie Stoica in meciul amical de fotbal dintre Otelul Galati si FCSB, desfasurat pe Stadionul Otelul din Galati, sambata 9 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • 1 milion de euro este cota de piață a lui Ianis Stoica, potrivit transfermarkt.com.

  • 12 partide a evoluat în acest sezon Ianis Stoica, însă fără a contribui la vreun gol marcat de FCSB.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Putin a împietrit. Vin soldații americani. Decizia SUA se aplică din 9 Mai
Putin a împietrit. Vin soldații americani. Decizia SUA se aplică din 9 Mai
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…