Povestea sibiană continuă și pe Mureș: UTA – FC Hermannstadt 1-2. „Bătrâna Doamnă”, răpusă de golurile lui Baba Alhassan

Povestea sibiană continuă și pe Mureș: UTA - FC Hermannstadt 1-2. „Bătrâna Doamnă”, răpusă de golurile lui Baba Alhassan
  • Publicat:
  • Actualizat:

În fața unui stadion „Francisc Neuman” din Arad aproape plin s-au duelat două dintre cele mai în formă formații ale Superligii. UTA venea după 8 puncte din 12 posibile, în timp ce Hermannstadt era singura formație neînvinsă a campionatului și evolua pe Mureș după trei succese la rând. Iar seria avea să se prelungească la patru pentru nou promovata pregătită de Marius Măldărășanu.

Rămas bun, Hidișan

Înainte de primul fluier, jucătorii celor două echipe s-au îndreptat spre colțul peluzei arădene, unde se afla un banner cu chipul lui Florin Hidișan și au pus câte o floare. Fostul mijlocaș al UTA-ei a decedat duminica trecută răpus de o boală incurabilă la doar 40 de ani. Galeria arădeană i-a transmis și un mesaj de adio fostului lor favorit: ”La fel ca pe teren ai luptat până la capăt demn și cu onoare / Acum ne luăm rămas bun…Odihnă veșnică Hidișane!” …iar stadionul i-a strigat numele fostului fotbalist al „Bătrânei Doamne” între 2006 și 2008 și apoi în sezonul 2011-2012. S-a ținut și un moment de reculegere în memoria lui Florin Hidișan la Arad.

Alhassan a anulat rapid penalty-ul lui Postolachi

Impulsionat de caldul public arădean, UTA a început cu avânt, iar Batha l-a chemat în cauză pe Muțiu cu un șut de la marginea careului. Tot de pe 16 a tras din întoarcere și Postolachi, dar de puțin pe lângă de această dată. De cealaltă parte Oroian a finalizat puternic peste transversală, încheind 25 de minute vii la Arad. La un minut după, Sebastian Colțescu nu a avut dubii la duelul dintre Răuță și Stahl în careu și a arătat punctul cu var…confirmat și de VAR. Virgiliu Postolachi a tras puternic în stânga lui Muțiu, care a plecat în partea opusă și din minutul 29 scorul devenea 1-0. Doar că mentalul puternic sibienilor și-a spus din nou cuvântul, iar până la finalul reprizei a mai fost doar o echipă pe teren. Băieții lui Măldărășanu au pus stăpânire pe joc și după câteva atacuri tăioase au găsit și golul de 1-1. Alhassan a profitat de letargia lui Batha și Chindriș și a înscris cu un șut puternic la colțul scurt din 15 metri, ușor lateral dreapta. Oaspeții chiar puteau intra în avantaj la cabine, dacă șutul lui Opruț de la mare distanță nu ar fi fost ușor deviat pe lângă poartă.

Tot Alhassan înfige cuțitul în prelungiri

Poenaru a realizat că jocul echipei sale nu mai merge de la mijloc în sus și a apelat la mijlocașii ofensivi Matei și Ubbink, doar că îmbunătățirile s-au lăsat așteptate. Singurul pericol a venit de la Chindriș, care a reluat cu capul mult peste poartă după un corner. Apoi, partida a intrat într-o zomă gri, cu multe greșeli elementare de-o parte și de alta, dar și o altercație generală, în urmă căreia patru jucători s-au ales cu avertismente. Fiindcă și-a dorit mai multă forță în atac, UTA a apelat și la Keseru, care a jucat în cuplu cu Postolachi, în timp ce în linia mediană Anton și Ubbink ar fi trebuit să dea mai mltă substanță fazelor ofensive. Olandezul a fost, însă, periculos doar dintr-o lovitură de la marginea careului, lateral stânga, cu Muțiu respingând de la colțul scurt. Gazdele au atacat haotic, sibienii au greșit și ei destul de mult pe contrele inițiate, dar asta doar până în cel de-al cincilea minut de prelungire. Atunci, Năstăsie l-a deschis în stânga pe Alhassan, care a intrat în forță în careu și a trimis pe lângă Iacob la colțul scurt. Din nou gol de trei puncte pentru sibieni în prelungiri, ca și etapa precedentă cu Petrolul.

  • UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, A. Chindriș, Benga, Hoxhallari – Batha (68 Anton), Cascini (46 Fl. Matei, 72 Negoescu) – Stahl (46 Ubbink), Șteau, Jobello (68 Keseru) – Postolachi. Rezerve neutilizate: Balauru – Dobrescu, Isac, Ademi. Antrenor: Ilie Poenaru
  • Hermannstadt: Muțiu – Butean, F.Bejan, I. Stoica, Opruț – Biceanu, Răuță (70 Sota) – Balaure (81 Petrescu), Alhassan, Oroian (70 D. Iancu) – D. Paraschiv (81 Buhăcianu). Rezerve neutilizate: Uțiu – Antoche, Medina, I. Năstăsie, C. Popescu. Antrenor: Marius Măldărășanu
  • Arbitri: Sebastian Colțescu (București) – Adrian Popescu (Craiova), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș).
  • Camera VAR: Sorin Costreie (Buftea – Ilfov),  Alexandru Cerei (Cluj)
  • Observator FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare)
  • Observator LPF: Dan Potocianu (București)

VEZI AICI cele mai importante faze ale partidei dintre UTA și Hermannstadt.

UTA – Hermannstadt 1-2, Live Video Online

Min. 90+6: Final de meci!

Min. 90+6: GOOOL Hermannstadt! Sibienii dau lovitura prin Baba Alhassan, 1-2

Min. 90+5: Centrare foarte periculoasă a arădenilor, care se scurge prin fața porții

Min. 57: Ubbink, Batha, Alhassan și Opruț văd cartonașul galben după un meleu

Min. 46: A început repriza a doua

Min. 45: Final de primă repriză

Min 36: GOOOL Hermannstadt! Alhassan marchează pentru sibieni și restabilește egalitatea

Min. 34: Balaure primește o pasă la marginea careului, dar este deposedat de apărarea arădenilor

Min. 29: GOOL UTA! Postolachi deschide scorul din penalty

Min. 14: Oroian caută vinclul de la marginea suprafeței de pedeapsă, mingea trece puțin peste

Min. 8: Jobello centrează și portarul Muțiu iese greșit, dar arădenii nu reușesc să profite

Min. 1: A început meciul!

UTA – Hermannstadt, echipe de start:

UTA (4-3-3): Fl. Iacob (cpt.) – Vukcevic, Benga, Chindriș, Hoxhallari – Cascini, Steau, Batha – Stahl, Postolachi, Jobello
Rezerve: Balauru – Dobrescu, Isac, Fl. Matei, Negoescu, Ademi, Keșeru, Ubbink, Anton
Absent: Otele (suspendat)
Antrenor: Ilie Poenaru

HERMANNSTADT (4-2-3-1): Muțiu – Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț – Răuță, Biceanu – Balaure, Alhassan, Oroian – D. Paraschiv
Rezerve: Muțiu – Antoche, Medina, Mino, Năstăsie, P. Petrescu, Dr. Iancu, C. Popescu, Buhăcianu
Antrenor: Marius Măldărășanu

Stadion: Arena Francisc Neuman (Arad)
Arbitru: Colţescu Sebastian (Bucureşti) / Asistenți: Popescu Adrian (Craiova) și Vodă Alexandru (Alba Iulia)
Arbitri VAR: Costreie Sorin (Buftea), Cerei Alexandru (Cluj-Napoca)


Ambele echipe se află pe poziții de play-off. După 10 etape, UTA ocupă poziția cu numărul 6, cu 15 puncte, însă cu golaveraj -1.

Echipa antrenată de Marius Măldărășanu stă ceva mai bine, Hermannstadt se află pe poziția a treia, cu 19 puncte, dar are și un meci mai puțin disputat.

„Un meci important din toate punctele de vedere. Jucăm împotriva singurei echipe neînvinse până acum, trebuie să fim foarte atenți și concentrați. Ne dorim foarte mult să continuăm jocul bun de la Botoșani și să legăm două victorii la rând!”, a subliniat antrenorul Ilie Poenaru.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
SEMAFOARELE se schimbă definitiv. NOILE REGULI de circulație pentru șoferi
SEMAFOARELE se schimbă definitiv. NOILE REGULI de circulație pentru șoferi
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×