Vlad Iacob a făcut anunțul care poate schimba radical viitorul clubului Dinamo: „Își dorește în continuare să vină! Facem eforturi în acest sens” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Iacob a făcut anunțul care poate schimba radical viitorul lui Dinamo, aflat într-o situație critică după un debut de sezon catastrofal.

Prezent la emisiunea ProSport Live, administratorul special din Ștefan cel Mare a dezvăluit că Mohammad Murad își dorește în continuare să investească la clubul „alb-roșu”.

Tratativele dintre cele două părți s-au extins pe aproape toată durata verii, însă nu s-a ajuns la un numitor comun până în prezent, deoarece omul de afaceri nu își dorește să fie acționar majoritar.

Vlad Iacob a făcut anunțul care poate schimba radical viitorul clubului Dinamo

Astfel, „câinii” au nevoie să găsească un partener pentru Murad, iar Vlad Iacob a oferit garanția că se lucrează în această direcție. Prima pistă testată de oficialii lui Dinamo a fost Nicolae Badea, însă s-au lovit de refuzul acestuia, potrivit administratorului special.

„Din ce știu eu, la Petrolul, domnul Murad nici nu a discutat direct cu ei. Domnul Murad își dorește în continuare să vină, însă doar cu un grup de investitori. Ne-a solicitat să identificăm alți investitori care să vină alături de el.  Nu că nu ar fi în stare să țină Dinamo singur, nu își dorește. Am făcut și facem eforturi în acest sens.

Domnul Murad a declarat că nu își dorește să fie acționar majoritar. Este dispus să plătească jumătate din banii necesari pentru Dinamo. Domnul Badea a fost printre primii oameni cu care am discutat, însă mi-a spus la momentul respectiv că nu își mai dorește să bage bani la Dinamo, probabil a fost și dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în trecut”, a spus Vlad Iacob, la ProSport Live.

După 6 jocuri în acest sezon de Liga a 2-a, Dinamo ocupă locul al 15-lea în clasament, cu două victorii și 4 eșecuri sub comanda lui Ovidiu Burcă.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…