Petroliștii își schimbă gazonul! Când va fi înlocuită suprafața de joc de pe Stadionul „Ilie Oană”: „Atunci s-a recurs la soluția asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Costel Lazăr, președintele clubului Petrolul Ploiești, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a anunțat când va fi înlocuită suprafața de joc de pe Stadionul „Ilie Oană”.

Oficialul prahovenilor a dezvăluit că s-a pus problema înlocuirii gazonului de pe Stadionul „Ilie Oană” încă dinaintea startului noului sezon al Superligii, însă decizia ar fi fost luată prea târziu.

Suporterii care și-au achiziționat abonamente ar fi avut de suferit.

Petroliștii își schimbă gazonul! Când va fi înlocuită suprafața de joc de pe Stadionul „Ilie Oană”

În acest context, conducerea a luat decizia ca suprafața de joc a prahovenilor să fie schimbată în primăvara anului viitor, în luna mai.

„Da, s-a pus în discuție acest lucru la începutul campionatului, dar am considerat, împreună cu factorii locali, că nu este un moment prielnic să schimbăm gazonul, la acel moment, pentru că urma să înceapă campionatul și asta ar fi însemnat ca biletele, abonamentele și tot ceea ce vânduserăm noi până atunci să devină valabile pentru alt stadion. Nu era fair pentru abonați să îi invităm la Voluntari sau la Buzău sau nu știu unde s-ar fi găsit.

Și atunci s-a recurs la soluția de a se începe campionatul, de a se efectua anumite lucrări pentru îmbunătățirea gazonului, lucrări care au avut loc, și schimbarea gazonului să se facă prin luna mai, în anul viitor”, a spus Costel Lazăr, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…