Fostul dinamovist Desire Azankpo a debutat cu gol la Bayern Munchen! Internaționalul din Benin a avut nevoie de 36 de secunde pentru a marca

Fostul dinamovist Desire Azankpo a debutat cu gol la Bayern Munchen! Internaționalul din Benin a avut nevoie de 36 de secunde pentru a marca

Desire Azankpo (29 de ani) a avut nevoie de numai 36 de secunde înainte de a marca primul gol pentru echipa a doua a lui Bayern Munchen.

Printre jucătorii pe care Dinamo i-a avut în lot sezonul trecut, la finalul căruia a retrogradat în Liga 2, s-a numărat și Desire Azankpo. Vârful de atac a evoluat foarte puțin pentru formația din Șos. Ștefan cel Mare și nu a jucat niciun minut în meciurile de baraj cu U Cluj, dar în vară a prins un transfer șocant: a semnat cu Bayern Munchen, care l-a adus la recomandarea prietenului Sadio Mane pentru a evolua la echipa a doua.

Fotbalistul din Benin a avut nevoie doar de 36 de secunde pentru a marca primul gol în tricoul bavarezilor de la formația secundă, în liga a patra a campionatului Germaniei.

Fostul dinamovist Desire Azankpo a debutat cu gol la Bayern Munchen

Desire Azankpo a ajuns la Bayern Munchen în această vară, fiind adus pentru a întări linia ofensivă a echipei a doua a nemților. El s-a despărțit de Dinamo după finalul sezonului trecut și a semnat cu bavarezii, din postura de jucător liber de contract, un contract valabil până în 2024.

Fotbalistul cu 15 prezențe în echipa națională a statului Benin a debutat cum nu se putea mai fericit pentru Bayern Munchen II. Fostul jucător al formației din Șos. Ștefan cel Mare a fost titular în meciul cu SV Heimstetten, din liga a patra germană, și după numai 36 de secunde a reușit să deschidă scorul.

Desire Azankpo a rămas pe teren toate cele 90 de minute și a reușit să ofere și o pasă de gol colegilor săi, care în cele din urmă au reușit să se impună de o manieră categorică, 6-0.

(Sursă foto: Twitter @fcbayerncampus)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]