Reacția lui Helmut Duckadam după ce arbitrul a acordat penalty pentru West Ham la faza în care a fost implicat Ștefan Târnovanu: „Nu comentez cele spuse de Gigi Becali, eu vorbesc despre ce am văzut” | EXCLUSIV

Daniel Vlad
Duckadam a comentat penalty ul din meciul West Ham FCSB

Helmut Duckadam a comentat pentru ProSport faza în care West Ham a primit o lovitură de la 11 metri în minutul 65, în partida cu FCSB, din Conference League.

FCSB a jucat foarte bine la Londra cu West Ham până în minutul 65, roș-albaștrii conducând cu 1-0, atunci când Ștefan Târnovanu a gafat. Cu un meci în urmă, în barajul pentru calificarea în grupele Conference League, internaționalul U 21 a provocat o altă lovitură de la 11 metri.

După un duel între Ștefan Târnovanu (22 de ani) și Maxwel Cornet (25 de ani), cel din urmă a urmărit balonul, l-a lovit cu capul, dar portarul român a intrat direct în el și l-a pus la pământ după ce nu a reușit să prindă mingea. Faza este interpretabilă, iar roș-albaștrii s-au aflat astfel la mâna arbitrului central, VAR-ul nefiind la dispoziție în această competiție.

Reacția lui Helmut Duckadam după ce arbitrul partidei a acordat lovitură de la 11 metri pentru West Ham. „Târnovanu a vrut să prindă mingea, dar primul a dat cu capul atacantul lui West Ham!”

Contactat de către ProSport, Helmuth Duckadam, fostul mare portar al roș-albaștrilor, a vorbit despre faza respectivă.

„Nu comentez cele spuse de Gigi Becali sau nu comentez ce aș fi făcut eu dacă la vremea mea mă aflam într-o astfel de fază. Eu vorbesc doar despre ceea ce am văzut  la TV în timpul meciului și la reluări. L-am văzut pe Târnovanu cum a urmărit mingea și a vrut să o prindă. Însă, atacantul de la West Ham a fost mai rapid și a lovit primul balonul, iar apoi cei doi s-au ciocnit. Aici nu mai este vorba…dacă tu ești în careul de șase metri ce se întâmpla? Adică, dacă erai protejat ca portar sau nu! Într-o astfel de fază, din păcate, ajungi la mâna arbitrului și nu ai ce să mai faci, mai ales că nu este VAR în competiția asta”, a spus Duckadam.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]