Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Jucătorul cu care Simona Halep se înțelege cel mai bine e în semifinale la US Open! Karen Khachanov l-a eliminat pe Nick Kyrgios după un maraton de cinci seturi

Jucătorul cu care Simona Halep se înțelege cel mai bine e în semifinale la US Open! Karen Khachanov l-a eliminat pe Nick Kyrgios după un maraton de cinci seturi

Alexandru Tăcină
Jucătorul cu care Simona Halep se înțelege cel mai bine e în semifinale la US Open! Karen Khachanov l-a eliminat pe Nick Kyrgios după un maraton de cinci seturi

Karen Khachanov (Rusia, favorit 27) s-a calificat miercuri dimineață în prima semifinală de Grand Slam a carierei, la US Open, după ce l-a răpus pe Nick Kyrgios (Australia, favorit 23), scor 7-5, 4-6, 7-5, 6-7(3), 6-4.

Karen Khachanov a reușit performanța carierei în turneele de Grand Slam, după ce a câștigat un meci epic cu Nick Kyrgios, întins pe durata a trei ore și 41 de minute.

Pentru un loc în finală, jucătorul rus se va duela cu Casper Ruud (Norvegia, favorit 5), cel care a trecut în minimum de seturi de Matteo Berrettini (Italia, favorit 13): 6-1, 6-4, 7-6(4). Cealaltă semifinală de la US Open se va stabili miercuri seară, când vor avea loc partidele Andrey Rublev (Rusia, favorit 9) – Frances Tiafoe (SUA, favorit 22) și Jannik Sinner (Italia, favorit 11) – Carlos Alcaraz (Spania, favorit 3).

Tenismenul cu care Simona Halep se înțelege cel mai bine e în semifinale la US Open! Karen Khachanov l-a eliminat pe Nick Kyrgios după un maraton de cinci seturi

Karen Khachanov a făcut un meci mare cu Nick Kyrgios, rusul având mereu inițiativă contra australianului! Așa cum era de așteptat, rebelul Kyrgios s-a enervat, pierzându-și serviciul încă din primul game al actului decisiv! Khachanov a profitat și a acces în careul de ași la US Open:

„Am reușit, e incredibil! A fost un meci nebun. Mă așteptam la așa ceva, un meci de aproape patru ore. Am încercat să rămân concentrat, chiar dacă el a jucat foarte bine în tie-break-ul setului al patrulea. Sunt câțiva oameni apropiați alături de mine aici, întotdeauna privesc spre ei când am moment mai grele și m-au ajutat să câștig”, a spus Karen după meci.

Simona Halep, despre Karen Khachanov: „E foarte prietenos cu mine!”

Într-un interviu acordat recent, în cadrul turneului de la Cincinnati, Simona Halep a dezvăluit că rusul Karen Khachanov este jucătorul de tenis cu care se înțelege cel mai bine:

„Karen Khachanov e foarte prietenos cu mine, mereu vorbim când ne vedem. E mereu frumos să împarți emoțiile turneului cu jucătorii din circuit”, a declarat Simona Halep, cea care a pierdut la debutul în turneul de la US Open, 2-6, 6-0, 4-6 cu Daria Snigur din Ucraina.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]