Azi se împlinesc 74 de ani de Universitatea Craiova. Cifre cu conotaţie specială pentru Ştiinţa, care în ’74 aducea primul titlu de campioană în Bănie. Cu „Tunarul” Oblemenco la pupitru, Campioana Unei Mari Iubiri, cum magistral fusese alintată după titlul pierdut cu un an în urmă, aducea, în sfârşit fericirea supremă în Cetatea Băniei. La 26 de ani de la înfiinţare.
Destul de mult timp, dar totuşi mai puţin decât a trecut de la ultima astfel de performanţă a Universităţii. În 1991, cu Sorin Cârţu pe bancă, oltenii cucereau eventul şi aveau senzaţia că viitorul le aparţine. Cu Steaua şi Dinamo ieşite de sub umbrela sistemului comunist, Ştiinţa se încorona atunci, la un deceniu de la precedenta performanţă (cele două eventuri din istoria Craiovei au venit în 1981 şi 1991).
Numai că în România post-comunistă, Universitatea Craiova avea să sufere mult mai mult decât atunci când era ocrotită de Corneliu Stroe, Adrian Păunescu, Ştefan Andrei sau Ion Traian Ştefănescu. Nimeni nu anticipa la începutul anilor 90 ce avea să i se întâmple Ştiinţei şi nicio altă echipă din lume nu a mai avut un destin asemănător. N-ai putea identifica cataclismul care a zguduit mai straşnic Universitatea Craiova şi fanii ei în ultimele trei decenii.
Retrogradări, dezafiliere, segregarea fanilor, prin aderarea lor la două entităţi rivale, întoarcerea suporterilor împotriva propriei echipe, la titlul oferit în 1998 lui Dinamo, cohorte de jucători trimise către rivala de moarte din „Ştefan cel Mare”, al cărei „satelit” neoficial a fost Ştiinţa pe vremea lui Gigi Neţoiu. Ai impresia că toate i s-au întâmplat Craiovei. Toate care se pot imagina, dar şi multe care nu ne-ar fi trecut vreodată prin cap. Şi Bănia fotbalistică are mereu surprize în „paporniţă”, plăcute sau mai puţin agreabile, dar de lipsă de originalitate nu poate fi bănuită vreodată. Specialistă în autosabotaj, având implantat parcă instinctul de autodistrugere, fără a mai fi nevoie de intervenţii din partea rivalilor, a Bucureştiului „infam”, atât de hulit, Craiova s-a automasacrat, în efervescenţa specifică sudului, mai cu seamă tărâmului oltenesc.
„Cea mai frumoasă poveste de dragoste dintre oameni şi fotbal”, aşa cum şi-au intitulat oltenii legătura cu echipa lor de suflet, a început pe 5 septembri 1948, cu un amical disputat la Filiaşi. La un an de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ, Universitatea din Craiova, un grup de studenţi, sub numele de U.N.S.R. Craiova, juca în premieră la Filiaşi, pierdut cu 5-3 contra formaţiei locale, CFR.
În 1964, Ştiinţa promova în premieră în prima divizie a ţării, jucând pe „Tineretului”, vechea arenă a Băniei, care acum, la aproape un secol de la inaugurare, se pregăteşte să se transforme într-un complex sportiv multifuncţional. U.N.S.R., CSU, Ştiinţa au fost titulaturile purtate până la fixarea celei definitive: Universitatea Craiova. Prima bornă importantă a echipei-fanion a regiunii Oltenia este titlul din 1974, dar, inevitabil, fanii nu discută despre el fără a aminti campionatul „furat de Dinamo” un an mai devreme, dar care i-a conferit Ştiinţei mai mult decât un trofeu, i-a atras simpatie la scară naţională şi un nume de alint fabulos: Campioana Unei Mari Iubiri.
Epoca de glorie a Universităţii Craiova, care a transformat-o într-o echipă de legendă a României, avea să fie aproximativ între 1973-1986. Adică de la apariţia „Campioanei Unei Mari Iubiri” până la extincţia „Craiovei Maxima”, cele două supranume dobândite de Universitatea Craiova, prin generaţiile ei de excepţie, în această perioadă antologică pentru club. Prima echipă din România care a spart barierele Europei, atingând semifinala UEFA din 1983, i-a adus Craiovei Maxima recunoaşterea absolută, pe plan intern şi internaţional.
De acolo însă, cu excepţia episodului 1991, Craiova a avut traseu descendent. Cu ştacheta ridicată de generaţia magică a lui Balaci, fanii, n-au mai putut accepta mediocritatea, atât cei care au trăit momentele feerice ale consacrării absolute, precum şi cei care s-au hrănit apoi cu poveştile acestora, transmise din generaţie-n generaţie. „Izvorul nesecat de talente”, cum a fost intitulată Oltenia, n-a fost speculat aşa cum era cazul, pe când, fie vremelnicii, fie „eternii” administratori, patroni, finanţatori sau cum s-au mai autoproclamat, n-au avut înţelepciunea, intenţiile, banii sau susţinerea necesare pentru a păstra Ştiinţa cât mai aproape de nivelul atins de Craiova Maxima.
25 de ani aveau să se scurgă între cele două trofee poposite în Bănie, de la Cupa cucerită în 1993, cu golurile lui Craioveanu şi Vasc şi piciorul frânt al lui Săndoi, până la succesul în aceeaşi competiţie, în 2018, al „piticilor atomici”, Băluţă, Mitriţă şi Gustavo, unul repetat după trei ani. Campionatul „de pandemie” 2019-2020 a reprezentat şansa unui nou titlu pentru olteni, dar, fără fani în tribune, Universitatea Craiova n-a putut readuce titlul, capotând acasă, în meciul decisiv cu CFR Cluj. Cu nici două săptămâni înaintea aniversării celor 74 de ani de existenţă, Universitatea Craiova a fost la 11 metri de calificarea în premieră în grupele unei competiţii europene. În deşertul din Israel, alb-albaştrii lui Mirel Rădoi au fost aproape de un rezultat unic pentru Bănie, care ar fi putut constitui un nou punct de plecare în tentativa de repunere în scenă a performanţelor de odinioară.
Universitatea Craiova sărbătoreşte 74 de ani de existenţă alături de instituţia care i-a dat numele şi de care s-a reuşit reapropierea, în ultimii ani, nu numai de formă, ci prin diverse acţiuni concrete. Trofeele cucerite, dar şi echipamentele de joc au fost prezentate pe treptele Universităţii din Craiova, acolo unde „buchişorii” îşi au originile. Mediul academic, aura de echipă studenţească au conferit Ştiinţei Craiova de-a lungul deceniilor o distincţie aparte în lumea fotbalului românesc, cum a fost cazul şi altor echipe „studenţeşti”.
Rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spânu, directorul Clubului Universitatea Craiova, de drept public, Pavel Badea, preşedintele Ştiinţei, Sorin Cârţu, şi managerul general, Marcel Popescu, au celebrat momentul festiv, chiar la instituţia de învăţământ din Bănie. O plachetă aniversară, stema originară, cea cu dungi alb-albastre, o eşarfă care marchează momentul festiv şi un tricou al echipei, având numărul 74 inscripţionat, au fost prezentate sub motto-ul: „Universitatea Craiova şi Universitatea din Craiova, împreună, pentru totdeauna”.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER