Acasa » Alte Sporturi » România, locul 4 pe medalii la Mondialele de Natație din Peru: jumătate din zestre a fost adusă de David Popovici! Pe ce poziție a ieșit Ungaria

România, locul 4 pe medalii la Mondialele de Natație din Peru: jumătate din zestre a fost adusă de David Popovici! Pe ce poziție a ieșit Ungaria

Daniel Nazare
România, locul 4 pe medalii la Mondialele de Natație din Peru: jumătate din zestre a fost adusă de David Popovici! Pe ce poziție a ieșit Ungaria

Ungaria a terminat pe locul 2 la Mondialele de Natație din Peru, în fața României care s-a clasat pe locul 4. Japonia a adunat cele mai multe medalii – 19 în total.

Delegația tricoloră a încheiat competiţia de la Lima cu 8 medalii: 4 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz.

De luat în calcul că la această competiție, care ar fi trebuit să se desfășoare în Rusia, au lipsit următoarele țări: SUA, Australia, China, Canada, Marea Britanie, Germania, Olanda și Ucraina.

România, locul 4 pe medalii la Mondialele de Natație din Peru! Pe ce poziție a ieșit Ungaria

Medaliile de aur pentru România au fost cucerite în proba de ştafetă masculină 4×100 m liber (David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu), prin David Popovici (200 m liber, 100 m liber) şi Bianca Costea (50 m liber), argintul a fost obţinut de Vlad Stancu (400 m liber) şi de ştafeta combinată 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Rebecca Diaconescu, Bianca Costea), iar bronzul a fost adus de Vlad Stancu (800 m liber şi 1.500 m liber).

România a încheiat în forţă o vară remarcabilă pentru înotul său, cu două medalii de aur la Mondialele de seniori de la Budapesta, ambele câştigate de David Popovici (100 m liber, 200 m liber), două medalii de aur la Europenele de seniori de la Roma, ambele obţinute de David Popovici (100 m liber şi 200 m liber).

Au existat și nouă medalii la Europenele de juniori de la Otopeni, cinci de aur şi patru de argint – aur prin David Popovici (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (1.500 m liber) şi ştafeta masculină de 4×100 m liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma, Patrick Dinu), argint prin Vlad Stancu (400 m liber, 800 m liber), Bianca Costea (50 m liber) şi ştafetă combinată 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Dinu, Bianca Costea, Rebecca Diaconescu, Ştefan Cozma, Anastasia Bako, Irina Preda).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]