Avertisment pentru Petrolul Ploiești, după ce Gabi Tamaș a amenințat că pleacă: „E greu de stăpânit!”| VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre reacția lui Gabi Tamaș, fundașul central în vârstă de 38 de ani de la Petrolul Ploiești.

După meciul dintre Chindia Târgoviște și Petrolul Ploiești, scor 2-3, din cadrul etapei a opta din Superliga, Gabi Tamaș a avut o declarație cu subînțeles. Fundașul a spus că ar putea pleca de la Petrolul Ploiești.

Fotbalistul a avut această declarație din cauza restanțelor salariale existente la Petrolul Ploiești la momentul respectiv.

Avertisment pentru Petrolul Ploiești, după ce Gabi Tamaș a amenințat că pleacă

Dinu Gheorghe este de părere că dacă Gabi Tamaș își schimbă atitudinea față de echipă, față de conducere, atunci Petrolul Ploiești va avea mult de pierdut.

„Așa cum a spus și el, când a mers la Ploiești, a avut o înțelegere clară cu cei de acolo. A fost condiționată venirea lui la Ploiești de achitarea drepturilor financiare la zi sau aproape la zi către toți jucătorii, nu numai către el. A fost și o declarație, acum câteva zile, a lui, a zis că dacă nu se achită până astăzi, plătește el un salariu către toți jucătorii și pleacă liber de contract. Sigur, Tamaș are și părți bune, și părți rele. Poate are dreptate, a fost o convenție pe care cei de la Petrolul nu au respectat-o, dar din informațiile mele azi jucătorii de la Petrolul au primit un salariu, în special cei care au venit din vară sunt la zi cu banii.

Sigur, Tamaș are pretențiile lui, știm și noi foarte bine, joacă ce poate și cât poate, deși după părere mea, în ultimele 2-3 jocuri, a mai scăzut puțin nivelul evoluțiilor lui.

Dacă atitudinea lui va fi cea care a fost la începutul sezonului, (n.r. prezența lui la Petrolul) va fi un plus. Dar dacă va fi preocupat de cu totul altceva decât de joc, va fi un iz de scandal în vestiar. E greu de stăpânit Tamaș”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania