Începutul noului an școlar este compromis pentru multiplul medaliat David Popovici! „Va pleca într-o scurtă vacanță” | SPECIAL

Începutul noului an școlar este compromis pentru multiplul medaliat David Popovici! „Va pleca într-o scurtă vacanță
  • Publicat:
  • Actualizat:

În aceste zile sunt în plună desfășurare în Peru, la Lima, Campionatele Mondiale de natație, juniori, unde David Popvici, multiplul campion european, a început deja strânsul „recoltei” medaliilor de toamnă.

Popovici are deja două medalii de aur, cu ștafeta și la 200 de metri liber, cât și una de argint la ștafetă mixt.

Din cauza programului extrem de încărcat dar și pentru că va ajunge în țară pe data de 6 septembrie, David, va rata începerea noului an școlar.

Începutul noului an școlar este compromis pentru David Popovici! „Va pleca într-o scurtă vacanță” | SPECIAL

Elev în ultimul an de liceu la George Coșbuc, David va ajunge la curusri ceva mai târziu față de colegii săi.

„După acest Mondial din Peru s-ar putea să plece într-o scurtă vacanță. Este extrem de obosit. Deocamdată nu a decis exact ce va face”, a precizat unul dintre colegii să de clasă pentru Prosport.

Încă din timpul Campionatelor Europene de juniori organizate în această vară la Otopeni, profesorii care au venit să-l susțină din tribune au precizat că în următorul an școlar nu vor rata ocazia de a-i solicita autografe lui David.

„Cu siguranță că le vom înrăma. David Popovici este emblema liceului nostru”, declara la vremea respectivă unul dintre profesorii cunoscutului sportiv.

David Popovici e atras de limba engleză și istorie!

Printre materiile preferate de David Popovici se numără istoria și engleza. De altfel, „Il Fenomeno” vorbește impecabil engleza, lucru remarcat cu mult timp în urmă chiar de către cei mai prestigioși jurnaliști britanici care l-au intervievat.

David Popovici, la doar 17 ani, debutant la Mondialele de seniori în bazin olimpic, a adus primele două titluri mondiale pentru înotul masculin românesc.

România mai are două medalii de aur, cucerite de Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001). Bilanţul României la Mondiale este acum de patru medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×