Paulo Vinicius revine în România! Cu ce echipă s-a înțeles fundașul în vârstă de 38 de ani

Paulo Vinicius revine în România! Cu ce echipă s-a înțeles fundașul în vârstă de 38 de ani
Paulo Vinicius De Souza Nascimento in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Botosani, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 21 noiembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Paulo Vinicius (38 de ani) revine în România și semnează cu o echipă care se bate pentru un loc de play-off.

Fundașul central care a jucat pentru CFR Cluj și FCSB a acceptat propunerea lui Valeriu Iftime de a reveni în Superliga după ce în vară s-a despărțit de vicecampioana României.

Fotbalistul în vârstă de 38 de ani a plecat de la FCSB în vară, după ce a jucat pentru echipa lui Gigi Becali în perioada iulie 2021 – iulie 2022, iar acum e pregătit să lupte alături de FC Botoșani pentru a ajunge în play-off-ul din Superliga, anunță Digisport.

Paulo Vinicius s-a înțeles cu FC Botoșani

Fundașul central brazilian este liber de contract și va semna o înțelegere valabilă un sezon cu echipa finanțată de Valeriu Iftime, chiar dacă lua în calcul să se retragă la finalul sezonului 2021 – 2022.

Paulo Vinicius a ajuns prima dată în Rimânia în iulie 2017, la CFR Cluj, iar în iulie 2021 a semnat cu FCSB din postura de jucător liber de contract după ce a refuzat propunerea ardelenilor de a-și prelungi înțelegerea. Alături de formația din Gruia, brazilianul cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro a câștigat patru titluri (2017 – 2018, 2018-2019, 2019-2020 și 2020 – 2021), dar și două Supercupe ale României (2018 – 2019 și 2020 – 2021).

Paulo Vinicius a jucat pentru campioana României în 139 de meciuri în perioada iulie 2017 – iulie 2021, a dat 16 goluri și a oferit trei pase decisive. În sezonul petrecut la FCSB, brazilianul în vârstă de 38 de ani a bifat 25 de prezențe în tricoul roș-albastru, a dat două goluri și un asist.

Pe parcursul carierei, Paulo Vinicius a mai jucat pentru Uniao de Leiria, SC Braga, Apollon Limassol, Boavista FC, CD Santa Clara, SC Olhanense și Leixoes SC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]