„Diletta de Moldova”, interviu incendiar cu Vadim Rață, speranța celor de la FCSB pentru returul cu Viking: „N-am mai văzut așa ceva” | GALERIE FOTO

Redactor:
Ion Filip
„Diletta de Moldova”, interviu incendiar cu Vadim Rață, speranța celor de la FCSB pentru returul cu Viking: „N-am mai văzut așa ceva” | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vadim Rață a fost adus de către Gigi Becali de la FC Voluntari, în schimbul a 325.000 de euro.

Jucătorul care valorează 1,2 milioane de euro, potrivit transfermark.com, a acordat un interviu pentru Federația Moldovenească de Fotbal, imediat după ce a semnat cu formația antrenată de Nicolae Dică.

Totuși, privirile nu s-au îndreptat spre mijlocașul în vârstă de 29 de ani, ci spre Olivia Cucoș, cea care l-a „interogat” pe acesta.

„Diletta de Moldova”, interviu incendiar cu Vadim Rață, speranța celor de la FCSB pentru returul cu Viking

Tânăra din Republica Moldova a atras toate privirile în momentul în care a apărut lângă fotbalistul celor de la FCSB, Vadim Rață.

Superba blondină a fost prezentă pe Arena Națională la meciul dintre FCSB și Viking, scor 1-2, iar mai apoi a ajuns la baza din Berceni a roș-albaștrilor pentru a îl intervieva pe nou-venitul de la FC Voluntari.

Olivia Cucoș urmează cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității de Stat din Moldova. Tânăra a fost prezentatoare la Agro TV, iar acum este reporter al Federației Moldovenești de Fotbal, pentru emisiunea „La firul ierbii”.

„Diletta de Moldova” a rămas surprinsă când a văzut biserica de la baza sportivă din Berceni.

„Văd că aveți pe teritoriu și o biserică. Ai fost la ea? Eu n-am mai văzut așa ceva în Republica Moldova, nu avem. M-am și mirat”, a spus Olivia Cucoș în interviu cu Rață.

Olivia are și o ascensiune imensă și pe Instagram. În prezent, pe rețeaua de socializare, blondina este urmărită de peste 53 de mii de persoane.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Cucoș Olivia (@olivia.cucos)

„Pentru că-mi place jurnalismul și vreau să învăț lucruri noi, m-am înscris la mai toate evenimentele organizate de Centru Media pentru Tineri. Urmăresc #centrulmedia pe rețele și pe tineri.md, iar unul dintre cele mai impresionante evenimente, la care am fost recent, a fost premierea după concursul Multimedia Conector pentru Tineri. M-a impresionat vizita la sediul PRO TV Chișinău, acolo am întâlnit profesioniști ale căror exemple vreau să le urmez. La televiziune am înțeles ce se află în spatele micilor ecrane, cât de minuțioasă și de interesantă este munca oamenilor de acolo”, spunea Olivia în anul 2019, fiind de pe atunci pasionată de jurnalism.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×