Simona Halep, mesaj tulburător după ce a ajuns la US Open: „Înfrângerea este orfană!” Ce a răscolit-o pe sportivă | FOTO

Alexandru Tăcină
Simona Halep, mesaj tulburător după ce a ajuns la US Open: „Înfrângerea este orfană!" Ce a răscolit-o pe sportivă | FOTO

Simona Halep (30 de ani) a transmis un mesaj tulburător de la New York, acolo unde se pregătește să debuteze la ultimul Grand Slam al anului, US Open (29 august – 11 septembrie).

Simona Halep a scris un mesaj pe rețelele de socializare care arată cât de grea este viața jucătorilor de tenis. Iar Simona a avut până acum o carieră cu multe suișuri și coborâșuri.

De exemplu, după ce a reușit o performanță memorabilă săptămâna trecută la turneul de la Toronto, unde a ridicat trofeul deasupra capului, Halep a trăit un moment trist la Cincinnati, fiind nevoită să se retragă din cauza unei accidentări înaintea meciului cu Kudermetova din turul secund. Iar acest lucru a tulburat-o cu siguranță pe sportiva în vârstă de 30 de ani.

Simona Halep, mesaj tulburător după ce a ajuns la US Open: „Înfrângerea este orfană!”

Simona Halep a postat un citat tulburător pe Instagram, care îi aparține fostului președinte american, John F. Kennedy: „Victoria are o mie de părinți, pe când înfrângerea e orfană”.

Halep a postat mesajul respectiv după ce a efectuat un antrenament pe arena Arthur Ashe de la US Open, sub supravegherea antrenorului francez Patrick Mouratoglou.

Simona Halep a efectuat primul antrenament la US Open

Simona Halep nu s-a odihnit decât câteva zile după ce a acuzat probleme medicale la Cincinnati, dar românca s-a putut antrena sâmbătă la Flushing Meadows: „Primul antrenament cu antrenorul pe Arthur Ashe”, a mai scris Simo după ce a jucat un meci de antrenament pe centralul de la US Open.

Simona Halep s-ar putea umple de bani dacă triumfă la US Open 2022, ținând cont că organizatorii pun la bătaie premii record! Simona se va alege cu nu mai puțin de 2,6 milioane de dolari, în cazul în care se impune în Statele Unite. Românca nu a trecut însă niciodată de semifinalele Grand Slam-ului american.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania