Motivul pentru care Mirel Rădoi nu a ajuns la Universitatea Craiova încă din vară: „Discuțiile s-au împotmolit”

Motivul pentru care Mirel Rădoi nu a ajuns la Universitatea Craiova încă din vară: „Discuțiile s-au împotmolit”
Coach Mirel Radoi of Romania gives instructions to his his players during a men's soccer match against South Korea at the 2020 Summer Olympics, Sunday, July 25, 2021, in Kashima, Japan. (AP Photo/Fernando Vergara)

Universitatea Craiova a tatonat pista Mirel Rădoi și înainte de startul sezonului, dar discuțiile s-au împotmolit din cauza unei „lipse de comunicare”, potrivit lui Sorin Cârțu.

Mirel Rădoi este noul antrenor de la Universitatea Craiova, club care și l-a dorit pe fostul selecționer și în vară, înainte de startul sezonului. În cele din urmă, oltenii au mers pe mâna lui Laszlo Balint, care nu a rezistat în Bănie decât patru etape.

Președintele Sorin Cârțu spune că discuțiile s-au oprit din cauza unui scurtcircuit în comunicare.

Motivul pentru care Mirel Rădoi nu a ajuns la Universitatea Craiova încă din vară

Fostul selecționer Mirel Rădoi ar fi putut să o preia pe Universitatea Craiova încă din luna iunie, însă discuțiile cu oficialii clubului s-au împotmolit.

„Deciziile care se iau în club, cu aducerea antrenorilor, cu rezilierea contractului, cu aducerea jucătorilor, se iau într-un anumit grup. Nu e niciun secret, sunt domnul Rotaru, domnul Marian Copilu, eu, participă și Ovidiu Costeșin.

Discutăm ce este mai bine pentru club, luăm deciziile în folosul clubului. Așa s-a întâmplat și cu rezilierea contractului lui Balint. Decizia a fost luată în urma analizei asupra a ceea ce s-a întâmplat în perioada de când a venit Balint. S-a considerat că speranțele de a trece în grupele europene sunt foarte mici. Atunci s-a decis rezilerea contractului și aducerea unui nou antrenor.

Aveam o negociere mai veche cu Mirel Rădoi care s-a terminat la momentul respectiv din lipsa unei comunicări. Au fost câteva defecte în comunicarea dintre noi și s-a ajuns la altă soluție. Eu am fost cureaua de transmisie a acestui grup. L-am întrebat pe Mirel dacă putem relua discuțiile care s-au împotmolit în iunie. A spus că e ok și că vrea să colaboreze.

În toate partidele, jocul nostru a fost criticat. Dacă voi ați văzut, același lucru am văzut și noi. Ne-am consultat și am zis că este bine să facem schimbarea acum când nu au trecut prea multe etape”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]