Zi specială pentru Cornel Dinu! Împlinește 74 de ani cel care este considerat cel mai mare dinamovist al tuturor timpurilor | SPECIAL

Daniel Nazare
Zi specială pentru Cornel Dinu! Împlinește 74 de ani cel care este considerat cel mai mare dinamovist al tuturor timpurilor | SPECIAL

Cornel Dinu este considerat unul dintre simbolurile lui Dinamo, dincolo de cariera de excepție ca fotbalist și ca antrenor, s-a născut chiar în anul fondării clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Când spui Cornel Dinu, spui Dinamo, povestesc mulți dintre fani ai roș-albilor trecuți de 40-50 de ani.

O legendă nu doar pentru Dinamo București ci și pentru întreg fotbalul românesc, Cornel Dinu a jucat la cel mai înalt nivel aproape 18 ani pentru roș-albi și a adunat 454 de meciuri și 53 de goluri în tricoul alb-roșu, la care se adaugă 75 de meciuri şi 7 goluri la echipa naţională.

Zi specială pentru Cornel Dinu! Împlinește 74 de ani cel care este considerat cel mai mare dinamovist al tuturor timpurilor | SPECIAL

Este născut la 2 august 1948, la Târgovişte, şi a fost legitimat pentru prima oară, în 1963, la echipa locală, Metalul, unde a jucat până în 1966.

Fundaş central sau mijlocaş, Dinu a avut o ascensiune rapidă, antrenorul Angelo Niculescu convocându-l la 20 de ani la echipa naţională. A debutat în meciul amical Austria – România (1-1), disputat la Linz, la 1 mai 1968.

În dreptul numelui său sunt înscrise o serie de performanţe: şase titluri de campion al României (1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983), două Cupe ale României (1968, 1982), 454 jocuri şi 53 goluri în prima divizie, toate sub tricoul ‘câinilor roşii’, 75 meciuri şi şapte goluri în echipa naţională, 33 de partide şi trei goluri în cupele europene. A participat la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic 1970 şi la Campionatul European din 1972, când echipa naţională a ajuns în sferturile de finală.

Calităţile sale sportive, cărora li s-a adăugat experienţa competiţională, l-au impus printre jucătorii cei mai valoroşi din fotbalul românesc, lucru confirmat şi de atribuirea titlului de cel mai bun fotbalist al ţării în 1970, 1972 şi 1974.

Semifinală ca antrenor secund cu Dinamo contra lui FC Liverpool

Dinamo – Crusaders 11-0, cea mai clară victorie reuşită de o echipă românească în cupele europene, precum şi cel mai clar succes internaţional bifat de o formaţie în CCE/UCL a fost izbutit cu Dinu în postură de căpitan, dar şi de marcator.

În 1983 şi-a încheiat cariera de jucător, debutând ca antrenor secund la echipa cu care s-a identificat în întreaga carieră, Dinamo, reuşind, alături de Dumitru-Nicolae Nicuşor, să obţină cea mai bună performanţă din istoria echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare, calificarea în semifinala Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1983-1984.

Selecționer al României (aprilie 1992 – iunie 1993), Dinu a pregătit echipele: Dinamo, Chindia, ASA, Oțelul, “U” Cluj și FC Olt.

Două titluri de campion ca antrenor cu Dinamo pentru Cornel Dinu

În vara anului 1984 a fost numit antrenor principal la Dinamo, unde a antrenat un an. Au urmat apoi C.S. Târgovişte, Metalul Bucureşti, A.S.A. Târgu – Mureş, Oţelul Galaţi, „U” Cluj şi F.C. Olt, echipe la care a obţinut rezultate meritorii. În perioada când a antrenat echipa de la Dunăre, a învins cu 1-0, în meciul de la Galaţi, celebra echipă italiană Juventus Torino.

În 1992, a fost numit antrenor al echipei naţionale, pe care a pregătit-o în 13 meciuri, până în toamna anului 1993. În 1998, a revenit pe banca tehnică a echipei Dinamo, cu care a câştigat două titluri de campion, în 2000 şi 2002, şi două cupe, în 2000 şi 2001. Timp de câteva luni (oct. 2009-iun. 2010) a ocupat funcţia de director tehnic al echipei Dinamo Bucureşti.

„D, Dinamo, Dinu”, este titlul unui mesaj din anii trecuți ai dinamoviştilor. „Real Madrid îl are e Butragueno, Bayern pe Beckenbauer. Milan îl are pe Maldini, Roma pe Totti. Dinamo îl are pe DINU”, spuneau cei din conducerea clubului acum ceva timp. Dar citatul pare mai de actualitate ca oricând.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro