Vlad Iacob abia a sosit la Dinamo, dar și-a atras furia fostelor glorii ale roș-albilor! De unde a pornit totul: „Mi s-a părut o jignire să facă asta” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Bogdan Savin

Vlad Iacob e administratorul special al lui Dinamo de puțin timp. Deține un master în „Football Business” la Johan Cruyff Institute şi a absolvit al Academia de Studii Economice.

Luna viitoare, Iacob, care l-a înlocuit pe Iuliu Mureșan, va împlini 35 de ani. Obiectivul său este de a readuce Dinamo în prima ligă, roș-albii fiind, în premieră, în a doua divizie ca urmare a pierderii barajului cu U Cluj. Dar, noul administrator special a avut o serie de declarații la adresa unor jucători extrem de importanți pentru Dinamo, ca Florin Răducioiu și Ionel Dănciulescu, ce l-au determinat pe Florin Prunea, fost jucător și președinte al roș-albilor, să-l contreze.

Replica lui Florin Prunea, prezent în studioul ProSport Live, a venit după ce Vlad Iacob a spus: „Din păcate, domnul Răducioiu a plecat cu o zi sau două înainte să preiau eu conducerea. Nu am discutat cu el, dar voi încerca…Acum nu mă refer la el, dar vreau să spun că foștii fotbaliști care vor să treacă în zona de management trebuie să aibă studii de specialitate”.

Vlad Iacob abia a sosit la Dinamo, dar și-a atras furia fostelor glorii ale roș-albilor! De unde a pornit totul: „Mi s-a părut o jignire să facă asta”

Florin Răducioiu era team-manager la Dinamo, dar nu a vrut să mai continue la echipă din cauza lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al formației din „Ștefan cel Mare”.

Iacob a precizat zilele trecute că ar dori ca Ionel Dănciulescu să revină în organigrama clubului. De asemenea, Prunea a comentat și despre îndepărtarea lui Iulian Mihăescu, în prezent echipa fiind antrenată de Ovidiu Burcă.

„I-aș dau un sfat domnului Vlad, dacă vrea să țină cont de el, bine, dacă nu, nu! Am văzut că atunci când a venit a zis că nu a avut timp să vorbească cu Răducioiu sau cu Dănciulescu pentru că a avut treburi mai importante. Cred că ar trebui să aibă mai mult respect față de foștii jucători și nu-i pună el să meargă la școală după ce se lasă de fotbal. Mi s-a părut o jignire la adresa lui Răducioiu și a lui Dănciulescu atunci când a zis că nu a avut timp să discute cu ei.

Școala pe care a făcut-o el au făcut mii de oameni. Didi Prodan a făcut și el acest institut…Dar, nu neapărat din sport…Deci mai mult respect. Și modul în care s-a comportat și cu Mihăescu, nu e în regulă. A început cu stângul. Dacă vrea să țină cont de ce am spus…Dacă nu e treaba lui și a celor care l-au pus acolo. În rest, îi doresc baftă!” a declarat Florin Prunea la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania