Campioana CFR Cluj, somată să plătească pentru transferul unui fotbalist! Cazul a ajuns la comisii

Călin MNERIE
Campioana CFR Cluj, somată să plătească pentru transferul unui fotbalist! Cazul a ajuns la comisii
Ciprian Ioan Deac si Roger Junio Rodrigues Figueira in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si UTA Arad, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, marti 08 februarie 2022. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

Printre numeroasele datorii pe care le are CFR Cluj una e către clubul UTA pentru transferul lui Roger jr.. Brazilianul semnase cu campioana României un contract valabil din această vară, dar, cum Dan Petrescu și l-a dorit încă din iarnă la echipă, conducerea formației de pe Someș a fost de acord să-i achite o sumă de transfer grupării arădene. Aceasta se ridică la 75 de mii de euro, bani pe care Bătrâna Doamnă i-a solicitat la comisiile federale.

Iar astăzi a venit și decizia care nu ar mai trebui să lase loc de interpretări: „AFC UTA Arad vs. FC CFR 1907 Cluj – Neexecutare Hotărâre CNSL – În baza art. 24.C.1.A din RSTJF, se sancționează clubul FC CFR 1907 Cluj cu penalitate sportiva de 3.000 lei și i se acordă un termen de grație de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligației de plată. Termen 17.08.2022”.

75 de mii de euro pentru… două meciuri

Roger jr. a fost utilizat de Dan Petrescu în doar două partide în partea a doua a stagiunii, fără a avea realizări deosebite. Brazilianul a fost titularizat în primul meci al actualului sezon, în remiza 0-0 din Armenia, în prima manșă a duelului cu Pyunik din primul tur al UEFA Champions League.

Roger a intrat și pe finalul meciului de Supercupă de la Arad, pierdut cu 2-1 de CFR în fața lui Sepsi Sfântu Gheorghe, „remarcându-se” cu un cartonaș roșu după lovitura cu cotul aplicată în figura lui Francisco Junior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]