Suma exorbitantă pe care Laszlo Dioszegi o scoate din buzunar pentru ca jucătorii lui Sepsi să revină cu charterul din Slovenia: „Mergeam până în Australia de banii ăștia!”

Suma exorbitantă pe care Laszlo Dioszegi o scoate din buzunar pentru ca jucătorii lui Sepsi să revină cu charterul din Slovenia: „Mergeam până în Australia de banii ăștia!”
  • Publicat:

Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a reușit să rezolve problema întoarcerii echipei din Slovenia, dar este a băgat foarte adânc mâna în buzunar pentru a închiria charterul.

Sepsi va juca joi cu Olimpija Ljubljana în turul secund al Conference League, iar conducătorii covăsnenilor au avut probleme serioase în organizarea deplasării. Așa cum ProSport v-a informat în exclusivitate, patronul Laszlo Dioszegi a anunțat că nu reușește să găsească nicio soluție pentru ca elevii lui Cristiano Bergodi să revină în țară cu avionul după returul de săptămâna viitoare.

În cele din urmă, oficialul câștigătoarei Cupei României a reușit să găsească o variantă, însă aceasta îl costă, potrivit propriilor spuse, „cât un drum până în Australia”.

Suma exorbitantă pe care Laszlo Dioszegi o scoate din buzunar pentru ca jucătorii lui Sepsi să revină cu charterul din Slovenia

Laszlo Dioszegi s-a asigurat că jucătorii vor avea toate condițiile la întoarcerea din Slovenia, unde se deplasează pentru a da piept cu Olimpija Ljubljana în turul secund al Conference League.

Formația din Jud. Covasna va juca turul pe teren propriu joi, iar după o săptămână se va deplasa în Slovenia, de unde nu avea cu ce să se întoarcă. Deoarece își dorește ca jucătorii să fie odihniți la meciul cu Petrolul din acel weekend, Laszlo Dioszegi nu s-a mai uitat la bani și și-a dat acordul să achite nu mai puțin de 67.500 pentru zborul de întoarcere.

„Am o bucurie în mine, că putem juca un meci internaţional. Avem şanse egale, am ajuns undeva. Vrem să mergem mai departe. Totul e ok, spiritul de echipă e ok. Jucătorii ştiu că e un meci important pentru club. Sunt montaţi.

Am găsit zbor astăzi, abia acum am reuşit să încheiem contractul. A costat o groază de bani. Nu avem ce să facem, asta e. Plătim mai mult, dar venim cu cursă Charter. Nu se poate să vină jucătorii acasă cu autobuzul. Avem luni meci cu Petrolul. Noi, din staff, veneam cu autobuzul, dar jucătorii trebuie să nu fie obosiţi.

67.500 de euro ne va costa, foarte mult. La 40 de inşi câţi suntem, e 1.500 zborul de persoană. Puteam să mergem până în Australia şi înapoi. Nu avem ce să facem, cer cât vor. Nu avem ce să facem, că altfel rămânem fără”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru AS.

 

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!