Au fost stabilite cele trei trasee L’Étape România, dezvoltate de specialiștii Tour de France

Redactor:
Gabi Marin
Au fost stabilite cele trei trasee L’Étape România, dezvoltate de specialiștii Tour de France
  • Publicat:

București, 19 iulie 2022: Prima ediție a competiției L’Étape România by Tour de France, ce se va desfășura pe 28 august în Capitală, anunță cele trei trasee dezvoltate de specialiști, pentru toate categoriile de concurenți: The Race – 85 km, The Ride – 42 km și City Adventure – 14 km. Acestea vor trece prin punctele emblematice ale Bucureștiului și vor provoca cicliștii amatori, nu doar pe cei de performanță, să trăiască o experiență legendară.

Viziunea din spatele conceptului L’Étape by Tour de France, prezent deja în peste 20 de țări, este de a descoperi destinații captivante pe două roți, simțindu-te, totodată, precum un ciclist în Turul Franței. Spre deosebire de clasicul Tour de France, L’Étape este destinată atât cicliștilor cu experiență, cât și amatorilor veniți din țară sau de peste hotare, care vor să pedaleze și dețin fie bicicletă de tip mountain bike, fie bicicletă de șosea.

Traseele de care se vor bucura concurenții sunt:

Cursa CITY ADVENTURE are 14 km și este destinată tuturor amatorilor, dar și copiilor de peste 10 ani care aleg această provocare istorică. Participanții vor lua startul din fața Palatului Parlamentului și vor trece pe lângă repere ale orașului precum Muzeul Național de Istorie a României, Palatul CEC, Primăria Municipiului București, Palatul Regal.

Al doilea traseu ca și amploare este THE RIDE, are 42 de km și este alcătuit dintr-o singură buclă, cu startul din imediata vecinătate a Palatului Parlamentului. Ruta trece prin puncte importante și locuri emblematice din capitală, precum Bd. Unirii, Arena Națională, Muzeul Național de Istorie a României, Palatul CEC, Primăria Municipiului București, Palatul Regal, Ateneul Român, Palatul Victoria, Arcul de Triumf, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Cel mai lung traseu este THE RACE, care are 85 de km și este alcătuit din 2 bucle THE RIDE.

Hărțile traseelor sunt disponibile aici:

The Race 85 KM – https://romania.letapebytourdefrance.com/route/0
The Ride 42 KM – https://romania.letapebytourdefrance.com/route/1
City Adventure 14 KM – https://romania.letapebytourdefrance.com/route/2

EDWIGE PITEL

Reperele importante ale cursei pentru participanți:

Secțiunea de Sprint este deschisă cicliștilor care participă pe traseele THE RACE – 85 km și THE RIDE – 42 km, urmând să fie organizată pe o porțiune de câteva sute de metri, imediat după trecerea pe lângă Arcul de Triumf. Această probă aduce celui care a scos cel mai bun timp, bărbat sau femeie, celebrul tricou verde.

Câștigătorii fiecărei curse (masculin/feminin), vor primi celebrul tricou galben, ca recunoaștere pentru performanța realizată.

Conceptul L’Étape Championship oferă posibilitatea primilor 3 clasați la general (masculin/feminin) în cursa THE RACE să se califice automat și să primească înregistrare gratuită pentru L’Étape du Tour în Franța.

Programul L’Étape Reward acordă oricărui participant la unul dintre evenimentele locale, o perioadă de înregistrare exclusivă pentru L’Étape du Tour în Franța.

Cel mai bun ciclist sub 25 de ani (bărbat sau femeie) va primi celebrul tricou alb, ca o dovadă a abilităților sale.

„Pentru prima ediție a L’Étape România, am dezvoltat trei trasee de dificultăți diferite, accesibile tuturor cicliștilor, de la cei mai puțin antrenați până la cei mai experimentați. Astfel, orice pasionat de ciclism va putea trăi emoția Tour de France pe rute unice ale Micului Paris. Este un prilej de neratat să pedalezi prin Bucureștiul fără mașini și să descoperi marile bulevarde sau străzi cu poveste. Vă invităm să trăim la cote maxime bucuria mersului pe bicicletă și să fim împreună la acest festival unic al ciclismului românesc”, declară Tudor Ștefan MOCUȚA, CEO MPG.

Susținătorii, turiștii și pasionații acestui sport se vor bucura de atmosfera celebrei competiții în Piața Constituției, unde va fi amenajat Race Village, ce va conține un muzeu în aer liber al acestui brand, zonă de încălzire, food-court, asistență mecanică pentru cicliști, zonă de masaj, zonă de premiere cu scenă și numeroase activări interesante realizate de sponsorii și partenerii evenimentului.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”