Un fost mare jucător de la Universitatea Craiova suferă pentru suporterii din Bănie: „Mă doare când văd ceea ce se întâmplă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Eugen Neagoe, fost fotbalist la Universitatea Craiova, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre războiul dintre echipa patronată de către Adrian Mititelu și cea a lui Mihai Rotaru.

Eugen Neagoe s-a arătat extrem de dezamăgit de această separare a suporterilor care s-au împărțit în două. Unii au mers de partea echipei lui Adrian Mititelu, iar ceilalți susțin echipa patronată de către Mihai Rotaru.

Fostul antrenor al lui Dinamo este de părere că aceste probleme de identitate pe care le au echipele de tradiție precum Universitatea Craiova, Rapid, Steaua și Dinamo nu ar trebui să existe.

Un fost mare jucător de la Universitatea Craiova suferă pentru suporterii din Bănie

Eugen Neagoe consideră de neconceput faptul că suporterii care cândva cântau împreună acum se întâlnesc și se jignesc sau, chiar mai rău, apelează la violență fizică.

„Cu tot respectul pentru ambele echipe, pentru conducerea lor. Eu am fost crescut acolo, am jucat la Universitatea Craiova ani buni și am obținut și performanțe. Mă doare când văd ceea ce se întâmplă, dintr-un singur punct de vedere: acei suporteri care au crescut odată cu noi, marea majoritate, țineau și iubeau o singură echipă, Universitatea Craiova.

În acest moment, chiar dacă într-o parte sunt mai mulți, într-o parte mai puțini, acei suporteri se urăsc acum. Au ajuns acei oameni care mergeau împreună la jocuri, care trăiau pentru aceeași echipă, iubeau aceeași echipă, puteau să ajungă până acolo încât să își dea viața pentru Universitatea Craiova. Acum, se întâlnesc foști prieteni și se bat, se înjură. Pentru mine, asta este dureros, pentru că eu am crescut cu Universitatea Craiova și era o singură echipă foarte puternică, o echipă mare, uriașă”, a spus Eugen Neagoe, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…