Mihai Stoica, vehement după remiza dintre CFR Cluj și Pyunik: „Dan Petrescu nu se complică! E un scor mincinos”

Mihai Stoica, vehement după remiza dintre CFR Cluj și Pyunik: „Dan Petrescu nu se complică! E un scor mincinos”
  • Publicat:

Mihai Stoica, managerul general al rivalei FCSB, a analizat prestația echipei CFR Cluj în debutul noului sezon al cupelor europene, cu Pyunik Erevan, în Armenia.

Pyunik Erevan și CFR Cluj s-au întâlnit marți seară, în debutul preliminariilor Ligii Campionilor, în Armenia, și au remizat, scor 0-0. Returul va avea loc miercuri, 13 iulie, de la ora 21:30.

După această partidă, Mihai Stoica a fost categoric în ceea ce privește favorita la calificarea în turul al doilea. Acesta este de părere că CFR Cluj merita să câștige partida din Armenia.

Mihai Stoica, vehement după remiza dintre CFR Cluj și Pyunik

Deși Dan Petrescu a declarat și înainte de meci, dar și după, că Pyunik Erevan este o echipă puternică, Mihai Stoica îl contrazice.

„Petrescu nu se complică prea mult. Iese o fază fixă. Ce era clar, era clar că nu vor primi gol. Vor da gol în retur şi se vor califica fără emoţii.. Nu exista necunoscută. E un 0-0 mincinos. Nu au avut ocazii, CFR a avut 5 ocazii şi Pyunik trăgea de timp la ei acasă. Îi baţi şi în 10 pe ăştia. N-am înţeles să meargă cineva să joace în Armenia. Nu pune probleme Pyunik!”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

„Nu m-a surprins nimic, pentru că știam că va fi un meci dificil. Sunt campionii Armeniei, au jucători buni și nu au fost o surpriză pentru mine. În ceea ce privește meciul, noi am avut mai multe ocazii, trebuia să marcăm, adversarii au avut mai puține ocazii. 0-0 nu este rezultatul just, pentru că am avut mai multe ocazii, dar este fotbal și orice este posibil”, a spus Dan Petrescu, după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare