Chindia, a doua victorie la rând în amicale, 3-2 cu Farul lui Hagi! Adrian Mihalcea: „Sunt mulțumit că am înscris de trei ori!”

Redactor:
Marius Tudor
Chindia, a doua victorie la rând în amicale, 3-2 cu Farul lui Hagi! Adrian Mihalcea: „Sunt mulțumit că am înscris de trei ori!”
  • Publicat:

Chindia a încheiat stagiul centralizat de pregătire de 12 zile cu un amical cu Farul, câștigat de echipa lui Adrian Mihalcea, 3-2 la Ghimbav.

Celea, Șerban și Popadiuc au înscris pentru dâmbovițeni, în timp ce golurile Farului au fost marcate de Morar și Mladen.

Adrian Mihalcea, după victoria cu Farul: „Avem lotul subțire numeric, deocamdată. Suntem în căutări”

Jocul a fost unul spectaculos, cu cinci goluri și trei bare, două Farul și una Chindia, dar disputat într-un desăvârșit spirit de fair-play, fără ca vreunul dintre combatanți să iasă accidentat din teren.

„A fost un bun test de verificare. Noi astăzi am încheiat cantonamentul, s-a și văzut o stare de oboseală. Din păcate, avem și probleme medicale. Nu am putut alinia câte o echipă pe repriză, așa că pe final am dat credit acestor copii minunați, care nu pot duce încă ritmul. Una peste alta, mă mulțumește și rezultatul, jocul a mai suferit, în anumite momente, dar este bine că am reușit să înscriem trei goluri. Avem lotul subțire numeric, deocamdată. Suntem în căutări, așteptăm întăriri săptămâna viitoare, acei atacanți mult doriți. Atunci, vom intra pe făgașul normal”, a declarat antrenorul Chindiei, Adrian Mihalcea, la finalul jocului.

Debut infernal în Liga 1 Superliga pentru echipa din Târgoviște

Primele șase etape din noul sezon al Ligii 1 – Superliga vor aduce în fața Chindiei patru dintre cele șase echipe care sezonul trecut au prins play-off-ul campionatului, respectiv Farul (et. 3), CFR (et. 4), FCSB (et. 5) și U Craiova (et. 6).

Chindia va juca în continuare la Ploiești, urmând să revină acasă cel mai probabil la începutul iernii.

„Toate partidele vor fi dificile. Trebuie să avem un lot competitiv și să muncim mult. Știm în ce poziție suntem. Dacă nu vom avea o atitudine bună și o agresivitate la fel, vom avea de suferit. Preocuparea mea este de a aduce băieții într-o stare fizică bună și de a le spori încrederea”, a comentat Mihalcea tragerea la sorți a țintarului sezonului 2022-2023.

  • Chindia: Căbuz – Căpușă, Dima, Celea, Dumitrașcu – Neguț, Dulca, Vorobjobas, Șerban – Chamed, Cherchez
    Au mai jucat: D. Moldovan, Dinu, Ioniță, Riza, Cesar, Jipa, Popadiuc, Petre, Zamfir, Mihaiu
    Antrenor: Adrian Mihalcea

  • Farul: Aioani (Răfăilă 58), Grosu (Boboc 46), Mladen (Bîrzu 68), Larie (M. Popescu 68), Borza (Kiki 46) – Doukoure (R. Ion 46), Nedelcu (Artean 68), Casap (Grameni 68) – Mazilu (Malama 58, Banu 68), Morar (Cojocaru 46), Torje (Pitu 68)
    Manager tehnic: Gheorghe Hagi

Tot la Ghimbav, Farul a jucat și un amical cu FC Brașov, pe care l-a câștigat cu 3-1.

Rezultatele Chindiei din meciurile amicale:

0-0 cu CS Mioveni, la Tărlungeni
1-0 cu FK Miercurea Ciuc, la Miercurea Ciuc
3-2 cu Farul Constanța, la Ghimbav

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…