Acasa » Fotbal Intern » Dorin Șerdean a stabilit prețul pentru care este gata să renunțe la Dinamo! Mircea Rednic a dezvăluit toate detaliile

Dorin Șerdean a stabilit prețul pentru care este gata să renunțe la Dinamo! Mircea Rednic a dezvăluit toate detaliile

Christian Luță
Dorin Șerdean a stabilit prețul pentru care este gata să renunțe la Dinamo! Mircea Rednic a dezvăluit toate detaliile
Joe Aribo of Rangers celebrates the opening goal with Connor Goldson and Ianis Hagi, credited as an own goal by Callum McGregor of Celtic Rangers v Celtic, Scottish Premiership, Football, Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland, UK - 02 Jan 2021,Image: 580450106, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Dorin Șerdean este dispus să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo. Acesta s-ar fi întâlnit cu Mircea Rednic, fosta glorie a „câinilor”, și ar fi discutat mai multe aspecte legate de viitorul clubului.

După conversația care a avut loc între cei doi, „Puriul” a făcut publice mai multe aspecte. Concret, actualul număr 1 din „Ștefan cel Mare” și-ar dori să recupereze suma investită: 500.000 de euro.

Problema mare a clubului constă însă în datoriile pe care le-a acumulat. Oricine se va implica în „Groapă” ca acționar majoritar va prelua automat și o notă de plată în valoare de 7 milioane de euro.

Dorin Șerdean a stabilit prețul pentru care este gata să renunțe la Dinamo! Mircea Rednic a dezvăluit toate detaliile

În opinia lui Șerdean, unul dintre principalii vinovați pentru situația lui Dinamo este chiar Cosmin Contra. „Guriță” a fost convins de Pablo Cortacero să i se alăture proiectului, iar la momentul respectiv, antrenorul a insistat pentru mai mulți fotbaliști spanioli, care ulterior au făcut clubul să acumuleze mare parte din aceste datorii.

„Sâmbătă m-am întânit cu Șerdean. Omul a fost foarte clar. Vreau să recuperez banii pe care i-am dat lui Cortacero, 500.000 de euro. Datoriile sunt de peste 7 milioane de euro. Ei au spus că cel vinovat pentru jucătorii spanioli cu salarii mari este Cosmin Contra. Eu cred că s-a vrut ca echipa să retrogradeze și în cele din urmă să falimenteze și să ajungă Liga 4.

Acum, ce să fac? Să plătesc eu restanțele? Să-i dau lui Zăvăleanu bani, care n-a adus niciun euro? El are 6%+TVA din tot ce se vinde și tot ce intră la Dinamo! Tu ce faci, bă, de când ai venit?!”, a precizat Mircea Rednic, la DigiSport.

„Puriul” ar fi interesat să se implice în conducerea lui Dinamo, însă susține că nu are potența financiară pentru a prelua controlul de unul singur. Mai mult, fostul jucător și antrenor al „câinilor” nu dorește să achite el datoriile acumulate de alți conducători.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]