Marius Alexe este încă șocat de retrogradarea lui Dinamo: „Încă nu ne vine să credem ceea ce se întâmplă acum”

Marius Alexe este încă șocat de retrogradarea lui Dinamo: „Încă nu ne vine să credem ceea ce se întâmplă acum”

Dinamo a retrogradat pentru prima dată de la înființarea clubului în 1948, după ce a pierdut barajul cu Universitatea Cluj.

În turul de pe Cluj Arena, „șepcile roșii” s-au impus cu scorul de 2-0. În returul de pe „Ștefan cel Mare” toată suflarea dinamovistă a crezut că Dinamo poate întoarce scorul, însă cele două echipe au terminat la egalitate, iar „câinii” se pregătesc să înceapă primul sezon din eșalonul secund.

Fostul atacant al lui Dinamo, Marius Alexe, știe din cauza cărui lucru formația roș-albă a pierdut barajul de promovare – retrogradare.

Marius Alexe este încă șocat de retrogradarea lui Dinamo: „Încă nu ne vine să credem ceea ce se întâmplă acum”

Atacant al „câinilor” în perioada 2009 -2013, dar și 2014 – 2015, Marius Alexe a vorbit despre cea mai mare contraperformanță din istoria clubului din „Ștefan cel Mare”.

Alexe consideră că jucătorii lui Dinamo au pornit favoriți și au avut calitate în barajul cu Universitatea Cluj, însă nu au dat dovadă de mai multă dorință.

„În acel baraj, cred că aveau nevoie de mai mult entuziasm, de mai multă dorinţă, de mai multă încredere, pentru că eu cred că asta le-a lipsit. Fotbalişti erau, calitate aveau, însă iată că nu doar calitatea fotbalistică duce la un rezultat bun.

Ştiu doar ce apare în media, nu prea am mai păstrat legătura cu foştii colegi pentru că sunt puţini, iar acum, sunt mulţi jucători tineri. Situaţia este aşa, într-o incertitudine, nimeni nu ştie ceea ce o să vină în săptămânile următoare.

Cred că e mai mult decât dramatică situaţia, toţi dinamoviştii am copilărit, am crescut şi am evoluat la Dinamo. Încă nu ne vine să credem ceea ce se întâmplă acum, cum a ajuns clubul atât fotbalistic, cât şi economic, cred că este greu.

Ce o să fie pe viitor, chiar nu îmi dau seama, pentru că dacă stăm şi ne gândim să luăm jucătorii de la echipa a doua, la echipa a doua sunt mulţi jucători tineri. Au retrogradat din Liga a 3-a în Liga a 4-a. Să te gândeşti că fac faţă doar ei, nefiind ajutaţi de jucători cu experienţă este imposibil şi ar fi doar vorba că Dinamo se va bate la promovare anul viitor”, a spus Marius Alexe, pentru Orange Sport.

161 de meciuri a strâns Marius Alexe pentru Dinamo

41 de goluri și 18 pase decisive a reușit atacantul în tricoul „câinilor”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania