Un fost jucător de la FCSB a dezvăluit momentul în care Gigi Becali a avut cea mai mare implicare în formarea echipei: „Făcea totul, doar la mâncare nu intervenea”

Un fost jucător de la FCSB a dezvăluit momentul în care Gigi Becali a avut cea mai mare implicare în formarea echipei: „Făcea totul, doar la mâncare nu intervenea”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adi Popa a evoluat pentru FCSB în două perioade total diferite, prima între 2012 și 2017 unde a cunoscut cei mai buni ai săi din cariera de fotbalist, iar a doua între 2019 și 2020 unde a fost mai tot timpul rezervă.

În prezent la rivala CSA Steaua, „Motoreta” a vorbit despre lucrurile mai puțin știute din vestiarul celor de la FCSB și despre implicarea lui Gigi Becali la echipă.

În vârstă de 33 de ani, Adi Popa spune că latifundiarul din Pipera l-a condus pe Bogdan Aregeș Vintilă ca prin telecomandă.

Adi Popa a dezvăluit momentul în care Gigi Becali a avut cea mai mare implicare în formarea echipei: „Făcea totul, doar la mâncare nu intervenea”

Extrema „militarilor” a vorbit despre perioada FCSB, dar și despre implicarea patronului la echipă.

Adi Popa spune că această implicare nu s-a văzut în prima sa perioadă la clubul roș-albastră, însă în cea de-a două când Bogdan Vintilă era antrenor, totul „era făcut prin telecomandă”.

„Sincer, probabil că și pe vremea mea era telecomanda, funcționa telecomanda, dar eu, ca jucător, nu am simțit asta. Și în mandatul domnului Reghecampf, dar și la Mirel Rădoi și la Costel Gâlcă.

Mai mult ca sigur a fost, că s-a și demonstrat, dar nu se făcea lotul de cantonament, programul de pregătire, cum am prins eu ultima dată. Nu mă refer la mandatele lui Toni, Andone și cine a mai fost, pentru că nu știu cum s-au descurcat.

Dar, când am fost eu ultima oară, cu Vintilă antrenor, se făcea totul, de la programul de cantonament, lotul, primul 11, schimbările și alte n chestii. Doar la mâncare nu intervenea, pentru că au un bucătar senzațional”, a dezvăluit Popa

Adi Popa: „Au fost foarte stranii anumite momente”

„Motoreta” a continuat și a mai povestit anumite momente stranii pe care le-a petrecut la FCSB.

„Au fost foarte stranii anumite momente când eram la încălzire și luau jucători de pe bancă și-i băgau, fără să fie încălziți, pentru că așa trebuia. Sau intram pe un post de care nu auzisem în viața mea. ‘Fundaș stânga? Păi, nu am jucat în viața mea fundaș stânga’. ‘Trebuie’!

Dar în primele mandate nu s-a întâmplat așa ceva. Chipciu, care era unul dintre preferații patronului, se mai ciondănea cu câte unul pe la 5 contra 2, el riposta, iar Reghe nu-l mai primea la antrenament a doua zi. O dată nu l-a băgat nici în meci.

Simțeam că dacă nu ne implicam și nu dădeam randament la antrenamente, nu jucam. Probabil că patronul cerea și atunci un jucător, dar nu 20”, a mai spus Popa pentru sursa citată.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…