Rezultatele fabuloase ale lui David Popovici la mondialele de natație, dincolo de aparența supranaturală și de caracterul lor de excepție, demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că în țara asta nu ai cum să te plictisești. Și nici cum să rămâi întreg la minte dacă ai vreun succes care să te ridice luminos pe orbită.
Nici n-a apucat bine copilul să câștige primul titlu (transmisiune cumpărată în ultima clipă de TVR-ul inert și conștient că nu-și scoate banii, dar asaltat de telefoane de la mărămile zilei), că deja a devenit bun al întregului popor. După a doua victorie, delir mistic: politicieni, vedete scăpătate, influenceri, tot soiul de creaturi bizare s-au cățărat instant pe el ca șerpașii pe Himalaya. Era deja al lor, dintre ei, pentru ei, fala și mândria, trăiască România.
Sigur că, mai ales după lunga secetă a sportului românesc, o astfel de performanță entuziasmează, generează fericire temporară colectivă. Nu-s absurd să mă iau de oameni că se bucură sincer, dar la noi manifestările frizează patologicul. Ministrul de profil, el însuși fost sportiv de performanță cu o poveste de viață de roman, se filmează și se dă live în rețelele sociale, comportându-se ca un ultras mușcat de șarpele aurolacului. Un tânăr prezentator tv, devenit celebru prin relația amoroasă cu o divă olecuță mai în etate decât mine, îmbogățit din prezentări de nunți, botezuri cumetrii, îi cere scuze lui David Popovici, n-am înțeles de ce, în numele întregului popor. Influencerii care vând pomezi dubioase și haine contrafăcute urlă orgasmic că și-au împlinit visul de a asculta imnul României la Budapesta, iar firma de bricolaj care vinde paturi și dulapuri cu șuruburi mai multe decât conține un monopost de Formula 1 lansează prăjitura David.
Momentul apoteozei aparține însuși șefului Executivului. Rotofeiul general călit în nisipul Afganistanului, eroul care și-a trecut în CV cucerirea unui oraș la un an după desfășurarea bătăliei, sensibil la critica generală și universal valabilă „Guvernul nu face nimic”, iese la zar și dăruiește masa cu un milion, ca nașu’ mare încântat de lăutari. Și mai și anunță, poticnit, că-l ia transpirația când citește un text mai lung de două rânduri, că scoate mălaiul de la fondul de rezervă. Adică de la poduri rupte și albii inundate, de parcă noul idol al maselor ar fi sinistrat, nu premiat.
Într-o țară aflată la granița războiului, măcinată de o criză economică de proporții, în care untdelemnul a ajuns mai scump decât benzina, mai costisitoare și ea ca oricând, atmosfera și exuberanța sunt de nivelul Carnavalului de la Rio. E un balamuc în aer liber. Mai lipsește, dar nu-i timpul trecut, că încă nu s-au întors înotătorii de la Budapesta, numai organizarea unui miting de proporții în care masele populare să-l proclame președinte fără alegeri pe tânărul sportiv, că titlul de rege s-a dat pe viață inegalabilului Gică Hagi. Mă gândesc cu groază la părinții puștiului. S-au dedicat cu dragoste, dărurire și meticulozitate de chinezi bătrâni modelării unui copil extraordinar. Și le-a reușit de minune. Doar că, prin efortul lor și performanța lui, au urnit la vale un periculos bolovan al popularității. Chiar dacă în curând David Popovici va deveni major, cred că tot lor le va reveni greaua provocare să-l păstreze zdravăn la cap. Iar primul pas, îndrăznesc să cred și să le sugerez, este să-l învețe cu ideea că la primul eșec va fi sfâșiat tocmai de cei care azi l-au pus pe soclu…
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER