Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Gheorghe Hagi i-a șocat pe jucători la antrenament: „Vai de capul meu, mai bine nu ziceam nimic!”

Gheorghe Hagi i-a șocat pe jucători la antrenament: „Vai de capul meu, mai bine nu ziceam nimic!”

Gheorghe Hagi i-a șocat pe jucători la antrenament: „Vai de capul meu, mai bine nu ziceam nimic!”
Meciul de fotbal dintre Team Romania si World Stars, meciul de retragere a lui Adrian Mutu, desfasurat pe Cluj Arena din Cluj Napoca, duminica 12 iunie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Pawel Golanski, fost fundaș dreapta la FCSB în perioada iulie 2007 – septembrie 2010, a povestit un moment în care Gheorghe Hagi l-a impresionat.

Gheorghe Hagi a fost cel care l-a adus pe Pawel Golanski la FCSB, la acea vreme echipa purtând numele de Steaua București și fiind antrenată de fostul mare decar al României.

Aflați într-un cantonament, jucătorii l-au provocat pe Gheorghe Hagi să execute, alături de el, lovituri libere. „Regele” avea atunci în subordine jucători precum Mirel Rădoi, Nicolae Dică, Petre Marin, Mihai Neșu și Dorin Goian.

Pawel Golanski a dezvăluit cum i-a șocat Gheorghe Hagi pe jucători la antrenament

Pawel Golanski a recunoscut că a fost impresionat de felul în care Gheorghe Hagi a executat loviturile libere, cu ambele picioare, și a și înscris. Polonezul a dezvăluit că i-a transmis atunci antrenorului că mai bine ar fi tăcut jucătorii și nu i-ar fi lansat acea provocare.

„A fost un antrenament în cantonament. Noi am stat după antrenament și au fost faze fixe. A venit la noi să tragem la poartă și i-am spus: «Mister, ia să vedem cine dă mai bine». Am fost eu, Dică, Mirel, Mister și încă un jucător. Mister a venit cu dreptul și a dat gol, a venit și cu stângul și a dat gol. Și i-am zis: «Mister, vai de capul meu, mai bine nu ziceam nimic»”, a spus Pawel Golanski, potrivit Antena Sport.

Pawel Golanski a dezvăluit cum a fost Gigi Becali dat afară din vestiar

„Am avut mai mulți antrenori, pe Hagi, Lăcătuș, Stoichiță, Bergodi. În Polonia, mă întrebau jurnaliștii de ce am avut 7 sau 8 antrenori în doar 3 ani? Le-am spus «Stați, cu patronul, cu Gigi Becali, nu e așa ușor». Au fost niște momente cu antrenorii.

A fost o situație, acum pot să zic. Meciul cu U Cluj (n.r. e vorba despre meciul cu Sheriff Tiraspol), în Ghencea. La pauză, Gigi Becali a intrat în vestiar și a început să vorbească «ce faceți, ar trebui să câștigați mai clar». Și atunci era antrenor Cristiano Bergodi. Și i-a spus frumos «Mister, eu sunt șeful aici, în vestiar, tu ești patronul, dar nu vorbim aici în vestiar». Și l-a dat afară din vestiar. După, a fost schimbat antrenorul. Cristiano nu a vorbit urât, a vorbit frumos.

Și pentru noi a fost un semnal că este un antrenor cu caracter puternic. El era responsabil de rezultate, patronul era responsabil de toate chestiile legate de bani. Eu nu am văzut niciodată așa ceva în Polonia. Când am venit, am auzit că dădea interviuri după meci, avea emoții”, a mai spus Pawel Golanski.

Parteneri
Răsturnare de situație. Parcul Donald Trump s-ar putea numi Maia Sandu
Mediafax
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Cancan.ro
Cazul șoferului „prins” cu aproape 700 km/h de un radar din Belgia. Amenda, contestată în instanță
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, mai incitantă ca niciodată! Vedeta face senzație în costume de baie
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Descopera.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Promotor.ro