Dan Șucu și Victor Angelescu au început revoluția în lotul lui Adrian Mutu: 8 fotbaliști au fost dați afară de la Rapid! Ce nume sunt pe lista disponibilizaților din Giulești

Bogdan Savin
Dan Șucu și Victor Angelescu au început revoluția în lotul lui Adrian Mutu: 8 fotbaliști au fost dați afară de la Rapid! Ce nume sunt pe lista disponibilizaților din Giulești
Opt fotbaliști au fost dați afară de la Rapid din lotul lui Adrian Mutu

Opt jucători au plecat de la Rapid, mulți fiind dintre cei care au ajutat echipa să revină în Liga 1.

Contractele lor expiră la finalul lunii și nu vor mai fi prelungite. „Întotdeauna despărțirile sunt grele! Am trăit clipe minunate împreună, ați pus umărul la revenirea Rapidului în prima ligă, iar pentru aceste momente veți rămâne mereu în FamiliaRapid și veți avea un loc în inimile rapidiștilor. Mulțumim pentru tot, băieți! Mult succes în continuare!” e mesajul clubului Rapid.

Cine sunt cei opt jucători care pleacă de la formația din Giulești: Hlistei (27) 85 meciuri / 32 goluri, Goge (30) 132 meciuri / 50 goluri, Dandea (34) 50 meciuri / 3 goluri, Bălan (32) 56 meciuri / 18 goluri, Carnat (24) 22 meciuri / 3 goluri, Alami (29) 23 meciuri / 3 goluri, Costin (37) 40 meciuri / 1 gol și Leasă (23) 2 meciuri / 0 goluri.

Dan Șucu și Victor Angelescu au început revoluția în lotul lui Adrian Mutu: 8 fotbaliști au fost dați afară de la Rapid

La capitolul sosiri, Rapid vrea să dea lovitura și să-l transfere pe George Pușcaș.

Despre atacantul echipei naționale, antrenorul clubului din Giulești, Adrian Mutu, spunea, după meciul România – Finlanda, în care jucătorul a ratat un penalty, dar a produs faza din care s-a marcat unicul gol al partidei:

„Un atacant de echipă naţională trebuie să fructifice cel puţin una dintre cele 3 ocazii. Nu mai vorbesc de penalty-ul ratat. Trebuie să fim alături de el. Indiferent de faptul că a ratat, Puşcaş a jucat şi pentru echipă, a alergat, a fost acolo unde trebuie, a muncit”.

Ce declara Adrian Mutu despre lotul Rapidului, la Pro Arena: „Noi avem un obiectiv, intrarea în play-off și câștigarea Cupei. Clubul are o listă de la mine. Pe listă sunt și jucători din România. Rapid își permite să facă transferuri pe bani. Sunt tratative, eu aștept.

Dacă nu ai un lot lărgit, ajungi ca pe final să ai jucători obosiți. Au și ai mei o vârstă. Dacă nu ai posibilitatea de a schimba jucătorii cu alții de același nivel, atunci trebuie să improvizezi. Și ajungi să pierzi în minutul 90+5 sau 90+6. Când nu ai bancă, nu reușești. E important să ai o echipă cu jucătorii de valori egale. Și ăsta e un motiv pentru succesul lui Dan Petrescu. Are 3 echipe la CFR”.

foto: Facebook/FCRapid1923oficial

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]