Edi Iordănescu, fascinat de jucătorii României după victoria cu Finlanda: „Un meci mare! E seara lor!”

Andrei Preotu
Edi Iordănescu, fascinat de jucătorii României după victoria cu Finlanda: „Un meci mare! E seara lor!”

Edi Iordănescu are motive să fie optimist după victoria cu Finlanda, scor 1-0, iar selecționerul consideră că jucătorii merită toate laudele.

Selecționerul României l-a lăudat și pe George Pușcaș, chiar dacă atacantul a ratat un penalty în minutul 16.

În etapa a patra din Liga Națiunilor, echipa noastră va întâlni Muntenegru, tot pe noul stadion din Giulești. Partida este programată marți, de la ora 21:45, Live Video Online pe prosport.ro.

Edi Iordănescu, laude pentru jucătorii României: „E victoria lor!”

La final, Edi Iordănescu a remarcat atitudinea jucătorilor, dar crede că România poate să joace chiar mai bine decât în meciul cu Finlanda.

„O seară pe care o așteptam! Am produs rezultatul pe care îl doream. România are caracter! România are viitor! Dacă analizăm această săptămână grea, a venit un progres de la joc la joc și am încredere pentru viitor. Felicit băieții pentru efort și caracter. E în totalitate victoria lor. Altfel poți să construiești când fondul este bun. Nu suntem la nivelul la care putem fi.

Încerc să pun în fiecare zi câte o cărămidă. Ne interesează să ne recuperăm în două zile, după ce am arătat azi foarte bine. 100% l-am numit pe Pușcaș pentru penalty. A muncit foarte mult, s-a bătut, a participat în mod clar la golul victoriei. Sunt băieți care au făcut un meci mare. E seara lor, e meritul lor. Am produs infinit mai mult fotbal decât în Muntenegru. Mulțumesc publicului, au fost activi, au fost prezenți. N-am nicio problemă cu criticile constructive, dar cine jignește se descalifică”, a spus Edi Iordănescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]