Anna Kournikova a împlinit 41 de ani! Ce a ajuns să facă și cum arată, la 20 de ani de la retragere, rusoaica pe care mulți o consideră cea mai frumoasă jucătoare de tenis din istorie! | GALERIE FOTO

Anna Kournikova a împlinit 41 de ani! Ce a ajuns să facă și cum arată, la 20 de ani de la retragere, rusoaica pe care mulți o consideră cea mai frumoasă jucătoare de tenis din istorie! | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anna Kournikova, fosta mare speranță a tenisului, a împlinit 41 de ani. Rusoaica este măritată cu artistul Enrique Iglesias, cu care are și 3 copii.

Rusoaica s-a retras prematur din tenis, în anul 2003, la numai 22 de ani. Kournikova a ajuns pe locul 8 WTA la simplu, însă proba la dublu a fost zona în care a excelat.

Fosta tenismenă a câștigat nu mai puțin de 16 turnee la dublu, două dintre acestea chiar la Australian Open. Mai mult, a ocupat chiar și poziția de lider mondial pentru 10 săptămâni, în 1999. La simplu, Kournikova nu a reușit să își treacă în cont niciun trofeu, cea mai mare realizare fiind o semifinală la Wimbledon, în 1997.

Anna Kournikova a împlinit 41 de ani! Ce a ajuns să facă și cum arată, la 20 de ani de la retragere

Acum, la vârsta de 41 de ani, Anna Kournikova se concentrează pe viața personală. Rusoaica are 3 copii alături de artistul Enrique Iglesias și petrece foarte mult timp cu aceștia. Mai mult, în paralel, fosta tenismenă are o carieră de model și este și ambasador al unei organizații de caritate.

Sportiva a adunat premii în valoare de 3.584.662 de dolari în toată cariera sa în tenis, iar în 2017, avea o avere estimată la 50 de milioane de euro. Rusoaica este stabilită în Miami alături de familie și ar fi devenit cetățean american în anul 2010.

Kournikova mai participă la turnee caritabile de tenis, unde joacă alături de Martina Hingis, fost lider mondial la tenis. Împreună cu Hingis, Kournikova câștiga cele două titluri de la Australian Open, în 1999 și 2002.

„În viitor, Kournikova va fi un caz de studiu în marketingul sportiv. Va fi amintită mereu drept tânăra din Rusia care și-a exploatat aspectul fizic și a devenit una dintre cele mai populare atlete din lume, nu neapărat datorită performanțelor de pe teren, cât mai ales grație frumuseții sale”, notau cei de la sportscasting.com despre Anna Kournikova.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele