Prima reacție a lui Cristiano Figueiredo, după ce ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj înaintea barajului lui Dinamo: „Am semnat cu ei doar până la finalul sezonului!” | EXCLUSIV

Prima reacție a lui Cristiano Figueiredo, după ce ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj înaintea barajului lui Dinamo: „Am semnat cu ei doar până la finalul sezonului!” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Figueiredo susține că n-a semnat cu Universitatea Cluj! Portarul exclude varianta că a refuzat să apere poarta lui Dinamo în dubla de la baraj tocmai din acest motiv.

Ajuns la 31 de ani, fostul portar al lui CFR Cluj dă asigurări că nu s-a înțeles cu vreo altă echipă, după ce echipa lui Dusan Uhrin a ajuns în Liga 2.

Sursele ProSport din cadrul clubului dinamovist dezvăluie că în vestiar au apărut acuze. Unele mai pe față, altele pe la spate. Dacă majoritatea fotbaliștilor din lotul lui Dinamo își caută echipe de mai multă vreme, doi dintre aceștia sunt acuzați de restul colegilor că s-ar fi înțeles cu U Cluj înainte de dubla de supraviețuire. Este vorba despre portarul Cristiano Figueiredo  (31 de ani) și de mijlocașul central Jonathan Rodriguez (31 de ani). 

Cristiano Figueiredo dă asigurări că n-a semnat cu Universitatea Cluj: „E o minciună!”

„În decembrie am reziliat contractul cu CFR Cluj și am semnat cu Dinamo doar până la finalul sezonului. S-a scris că am semnat cu U Cluj înainte de baraj, iar din cauza asta nu am evoluat împotriva lor. Dar eu nu am semnat cu nicio echipă, deci este o minciună”, a lămurit lucrurile Figueiredo, pentru ProSport.

Născut pe 29 noiembrie 1990 și având dublă cetățenie, portugheză și germană, Cristiano Pereira Figueiredo și-a început cariera la Braga și a mai evoluat pentru Vizela, Valencia, Coimbra, Panetolikos, Belenenses, Vitoria Setubal, Hermannstadt și CFR Cluj.

Dinamo nu a reușit să treacă de U Cluj în barajul de menținere / promovare în Liga 1, astfel că a luat drumul ligii secunde, spre disperarea suporterilor. Este de așteptat ca aproape toți jucătorii să plece, astfel că gruparea din Șos. Ștefan cel Mare va trebui să facă eforturi considerabile pentru a exista în continuare.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare