Încep plecările de la Dinamo! Încă un fotbalist părăsește clubul ca urmare a retrogradării

Încep plecările de la Dinamo! Încă un fotbalist părăsește clubul ca urmare a retrogradării
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce retrogradarea lui Dinamo pentru prima dată în istorie a fost confirmată, se pregătesc plecări în masă de la echipă. Aproape tot lotul de jucători va părăsi clubul, aceștia nefiind de acord să continue în liga secundă.

Unul dintre aceștia este marcatorul unicului gol al „câinilor” în dubla cu U Cluj. Este vorba despre Vlad Morar, atacant care a semnat în iarna trecută cu Dinamo. Morar a fost un fotbalist providențial pentru „alb-roșii”, reușind 5 goluri și 1 assist în 14 prezențe.

Atacantul ajunsese la Dinamo în urma problemelor financiare de la Gaz Metan. În prima parte a sezonului, Morar a bifat 19 partide pentru medieșeni, în care și-a trecut în cont 3 goluri.

Destinație interesantă pentru Vlad Morar

Conform presei din Indonezia, Vlad Morar este pe lista echipei Persebaya Surabaya, formație care a încheiat pe locul 5 în sezonul 2021-2022 al primei ligi din Indonezia. Atacantul ar urma să semneze din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Dinamo.

Pentru Morar, ar fi a 3-a experiență în afara țării. Atacantul a mai evoluat pentru Beitar Ierusalim (Israel) și pentru Panetolikos (Grecia). Dacă în Israel nu a avut succes, la Panetolikos, Morar a traversat cea mai bună perioadă a carierei. În 56 de meciuri pentru greci, atacantul a reușit 16 goluri și 2 pase decisive.

Așa cum a anunțat Răzvan Zăvăleanu, Morar nu va fi singurul fotbalist care va părăsi echipa în această vară. Conform administratorului judiciar, Steliano Filip, Cosmin Matei sau Gabi Torje ar putea părăsi clubul în viitorul apropiat.

„Am avut o discuție cu Steliano Filip. Am ajuns la concluzia că din vară aceasta nu va mai continua. Așteptăm o ofertă pentru el. Gabi (n.red. Torje) are contract în continuare, dar depinde de ce se va întâmpla cu antrenorul. Cu Gabi ne putem înțelege.

Este dinamovist și nu cred că banii sunt atât de importanți pentru el în acest moment. Lui Morar i-a expirat contractul. Cosmin Matei a avut foarte multe oferte. El alesese să continue cu Dinamo. Nu vreau să le spun jucătorilor să rămână în Liga 2, dacă valoarea le permite să joace în prima ligă”, a fost mesajul luI Zăvăleanu, potrivit Digisport.

 

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…