Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Roland Garros » Prima reacție a Irinei Begu după eliminarea de la Roland Garros! „N-am făcut un meci rău”. Unde crede că a greșit românca | VIDEO

Prima reacție a Irinei Begu după eliminarea de la Roland Garros! „N-am făcut un meci rău”. Unde crede că a greșit românca | VIDEO

Irina Begu (România, 63 WTA) a fost eliminată de Jessica Pegula (SUA, 11 WTA), scor 6-4, 2-6, 3-6 în optimile turneului de Grand Slam de la Roland Garros (22 mai – 5 iunie)

La Roland Garros, Irina Begu a ratat calificarea în primul ei sfert de finală în Marele Șlem! Chiar dacă a condus cu 1-0 la seturi, Irina irosește șansa de a fi prima româncă, după Halep, ajunsă în Top 8 la French Open.

Intrată cu break în “optime”, Begu s-a desprins la 4-2 și, în ciuda egalării izbutită de Pegula la 4, s-a impus într-un prim set în care a făcut diferența cu 16 procente eficiență, în plus, pe al doilea retur.

Condusă pentru prima dată de favorita 11, Irina și-a cedat serviciul în al 4-lea game dintr-o manșă secundă în care nu a avut minge de break, iar la primire a adunat jumătate din punctele cumulate de americancă.

Revenită de la vestiare înainte de decisiv, Begu a ratat, imediat, trei mingi de break. Cu o singura lovitură de dreapta câștigătoare și 42 de erori neforțate, Irina a irosit șansa primului sfert de finală în Grand Slam la 6 ani de la ultima ocazie avută tot la Roland Garros.

Prima reacție a Irinei Begu

„Cred că în primul set am reușit să-mi câștig terenul comparativ cu celelalte seturi. Apoi ea m-a presat mult mai mult pe cros și eu ma cedat acolo. În primul set am condus jocul. Ea s-a mișcat foarte bine, la un moment dat am încercat să o mișc foarte mult. Tot puneam mingi în teren, dar la un moment dat n-am mai fost incisivă și fermă pe lovituri. Trebuia să închid mai repede. A fost mult mai răbdătoare, s-a mișcat foarte bine.

Eu am încercat să variez. Nu cred că am făcut un meci rău, am jucat destul de ok. Au fost și mici momente în care puteam fi mai curajoasă. Voi continua să muncesc. Mai am lucruri de spus în tenis. E un rezultat care-mi dă încredere și mă face să visez în continuare. Uitându-mă la toate meciurile sunt mândră de mine că am luptat.

Sunt mult mai matură față de 2016, când am avut rezultate extraordinare. Sunt mult mai liniștită acum din punct de vedere al tenisului. Sunt mult mai încrezătoare în forțele mele. Sincer, nu-mi mai aduc chiar atât de bine aminte cum era în 2016. Acum urmează Wimbledon pentru mine”, a declarat Irina Begu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Japonezii lansează „transportul public” spre Lună. Primul „autobuz” selenar va decola în mai puțin de 4 ani
Promotor.ro