Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Transferul care bagă 50.000 de euro în conturile lui Dinamo: clauza secretă din contractul bulgarului Plamen Iliev!

Transferul care bagă 50.000 de euro în conturile lui Dinamo: clauza secretă din contractul bulgarului Plamen Iliev!

24 mai 2022, 14:23, Liga 1
Transferul care bagă 50.000 de euro în conturile lui Dinamo: clauza secretă din contractul bulgarului Plamen Iliev!
Echipele Dinamo (echipament rosu) si U Craiova 1984 s-au intalnit intr-o partida disputata in etapa cu numarul 17 din Liga 1 de fotbal, vineri, 26 noiembrie 2021, in Bucuresti. GEORGE FILIP/ MEDIAFAX FOTO

Chiar înaintea meciului decisiv cu U Cluj, Dinamo a primit vestea că va încasa o sumă importantă de bani din transferul lui Plamen Iliev la Hermannstadt.

Returul barajului de promovare / menținere în Liga 1 va avea loc duminică, 29 mai. Dinamo și U Cluj se vor întâlni pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, de la ora 21:00. În tur, ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0.

Plamen Iliev, portarul bulgar în vârstă de 30 de ani, a plecat de la Dinamo, în luna februarie a acestui an, la Hermannstadt, echipă alături de care a promovat acum în Liga 1.

Transferul care bagă 50.000 de euro în conturile lui Dinamo: clauza secretă din contractul bulgarului Plamen Iliev

Mai puțin știută a fost, însă, clauza din contractul portarului. Potrivit Fanatik, Hermannstadt s-a angajat să achite către Dinamo o clauză de 50 de mii de euro în contextul transferului lui Plamen Iliev dacă echipa reușește să promoveze în Liga 1, ceea ce s-a și întâmplat.

Acum, Dinamo așteaptă banii de la gruparea din Sibiu.

Plamen Iliev a pus umărul la promovarea directă a lui Hermannstadt în prima ligă. Acesta a evoluat în zece partide pentru echipa antrenată de către Marius Măldărășanu, în acest sezon din Liga 2, în cele trei luni petrecute la Sibiu.

  • 650 de mii de euro este cota de piață a lui Plamen Iliev, potrivit Transfermarkt.

„Dacă Dinamo retrogradează, se dublează bugetul de cheltuieli. Va fi o nenorocire! Ai mai multe deplasări departe. Mai ai și planul de reorganizare. Va fi o situație foarte grea. La asta să se gândească. Nu trebuie să se lege de numele lor o eventuală retrogradare și de distrugerea acestui club. Vor fi consecințe incredibil de grele”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.