Crește miza pentru Cupa României! Care este suma totală a premiilor care va fi pusă în joc

Crește miza pentru Cupa României! Care este suma totală a premiilor care va fi pusă în joc
  • Publicat:
  • Actualizat:

După schimbarea formatului competițional al Cupei României, va crește și valoarea premiilor puse în joc. Astfel, începând cu sezonul următor, premiile totale se vor ridica la 1.2 milioane de euro, a anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Federația a reușit să obțină creșterea premiilor totale de la 800.000 de euro la 1.200.000 de euro. O creștere semnificativă, cu 50% mai mult față de sezonul precedent.

Noul format a fost aprobat săptămâna trecută, iar Cupa României va debuta pe 6 iulie 2022, urmând a se încheia pe 24 mai 2023, cu finala.

Cupa României va avea în premieră fază a grupelor

Din sezonul următor, în Cupa României se va disputa, în premieră, faza grupelor. După încheierea primelor trei tururi eliminatorii și a play-off-ului, se vor alătura competiției primele 8 echipe din Liga 1 și se vor forma 4 grupe a câte 4 echipe. Primele două echipe din fiecare grupă vor merge în faza sferturilor de finală.

„Prin noul format competiţional ne propunem să fim mai aproape de suporterii tuturor cluburilor din România. Cupa României are un potenţial mult mai mare de dezvoltare şi ne dorim să fie o competiţie de interes în toate fazele sale, care să aducă un număr cât mai mare de spectatori pe stadioane şi implicit audienţe TV superioare, dar şi o îmbunătăţirea nivelului de joc. Din dorinţa de a avea un design competiţional optim am apelat la compania Hypercube, o companie care a contribuit şi la dezvoltarea unor formate de la Champions League sau Europa League.

Noul format competiţional pune în valoare regiunile României prin crearea unor faze regionale, păstrează avantajul echipelor din eşaloanele inferioare şi propune totodată un sistem de grupe mai atractiv şi mai dinamic prin creşterea numărului meciurilor tari. Astfel, noul cod format competiţional asigură creşterea premiilor totale cu aproximativ 50% chiar din primul sezon. Vorbim de 1,2 milioane de euro plus TVA, ca fond total de premiere. Se va schimba şi sistemul de premiere, fiecare punct câştigat se va bonusa din punct de vedere financiar

Pornim cu această faza regională în care vom acorda titlul la 7 campioane la nivel regional, urmează apoi trei tururi eliminatorii, urmate de un play-off care te duce în această fază a grupelor. Este pentru prima dată când Cupa României se desfăşoară într-un asemenea format competiţional de grupe, un format mult mai atractiv. Atât echipele care vin din eşaloanele inferioare, cât şi cele mai bune echipe din Liga I au mai multe şanse de a se califica în fazele superioare. Vom avea 11 date pentru acest nou format competiţional”, a declarat Răzvan Burleanu, potrivit Agerpres.

 

 

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză neplăcută. Şi-a găsit casa complet goală
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză neplăcută. Şi-a găsit casa complet…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
INTERDICȚIE pentru șoferii din România. Se reţin certificatul de înmatriculare şi plăcuţele
INTERDICȚIE pentru șoferii din România. Se reţin certificatul de înmatriculare şi plăcuţele
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300…