Răzvan Marin, în lacrimi după ce Cagliari a retrogradat în Serie B! Ce notă a primit românul

Răzvan Marin, în lacrimi după ce Cagliari a retrogradat în Serie B! Ce notă a primit românul
  • Publicat:

Răzvan Marin (26 de ani) a retrogradat cu Cagliari în Serie B după remiza înregistrată cu Venezia, scor 0-0.

Cagliari a remizat în ultima etapă din sezonul 2021 – 2022 din Serie  A cu Venezia, scor 0-0, iar echipa la care joacă românul Răzvan Marin a retrogradat în eșalonul secund din Italia.

În cazul în care Cagliari câștiga partida cu Venezia, atunci ar fi urcat pe locul 17 în clasamentul din Serie A, în locul Salernitanei, dar echipa românului a retrogradat în Serie B în urma acestui rezultat.

Răzvan Marin, în lacrimi după ce Cagliari a retrogradat în Serie B

Răzvan Marin a fost introdus pe teren în minutul 58 al partidei cu Venezia, dar internaționalul român a reușit să impresioneze deși a bifat puțin peste jumătate de oră pe teren.

Deși majoritatea coechipierilor săi de la Cagliari au fost notați cu cinci, Răzvan Marin a primit șase și a fost lăudat de către jurnaliștii de la Tuttomercatoweb. „A avut multe curse, dar finalul a fost mereu în aceeași direcție”.

Răzvan Marin mai are contract cu Cagliari până în 2024

Răzvan Marin (26 de ani) a ajuns prima dată la Cagliari Calcio pe 1 septembrie 2020, după ce a fost cedat sub formă de împrumut de Ajax, iar formația din Italia a decis să îl cumpere în iulie 2021 cu 6,7 milioane de euro. Internaționalul român a semnat un contract valabil până în vara anului 2024 cu trupa care până în sezonul actual a jucat în Serie A.

În sezonul 2021 – 2022 din Serie A, Răzvan Marin a jucat pentru Cagliari Calcio în 37 de meciuri, a dat un gol și a oferit șase pase decisive.

  • 14 milioane de euro este cota lui Răzvan Marin, conform transfermarkt.com
  • 12,5 milioane de euro a plătit Ajax pentru transferul internaționalului român de la Standard Liege

Captură foto: Digi Sport TV

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…