Răzvan Burleanu a anunțat cum poate CSA Steaua să promoveze în Liga 1: „În 48 de ore s-ar putea realiza și este legal!”

Răzvan Burleanu a anunțat cum poate CSA Steaua să promoveze în Liga 1: „În 48 de ore s-ar putea realiza și este legal!”
  • Publicat:

Președintele FRF Răzvan Burleanu (37 de ani) a dat detalii despre situația de la CSA Steaua și a anunțat ce trebuie să facă „militarii” pentru a primi drept de promovare în Liga 1.

CSA Steaua a terminat pe loc de baraj în Liga 2, însă FRF a transmis clar că nu are drept de promovare deoarece structura este una de drept public, și nu privat, așa cum cer regulamentele.

Răzvan Burleanu a anunțat care sunt cele două variante pe care conducerea „militarilor” le are la dispoziție: modificarea structurii sau schimbarea legii.

Răzvan Burleanu a anunțat cum poate CSA Steaua să promoveze în Liga 1

Președintele FRF Răzvan Burleanu spune că CSA Steaua trebuie să se organizeze în structură de drept privat sau să se schimbe legea pentru ca „militarii” să poată promova în Liga 1.

„UEFA confirmă în 2020 că trecerea unui club din drept public în sistem privat cu un an înainte de promovarea în Liga 1 nu este neregulamentar. Prin urmare, ca să concluzionez, soluțiile merg în două direcții pentru CSA Steaua. Modificarea Legii Sportului sau transformarea clubului într-o structură de drept privat. În ceea ce privește primul scenariu, modificarea Legii Sportului se poate realiza printr-o procedură parlamentară sau printr-o ordonanță de urgență.

Dar, odată clubul promovat în Liga 1, ar putea să aibă ceva probleme în ceea ce privește licența UEFA dacă pe parcurs își dorește să se transforme din club de drept public în club privat. Al doilea scenariu reprezintă din punctul nostru de vedere o soluție foarte rapidă.

În 48 de ore s-ar putea realiza și este legală, inclusiv în Legea Sportului. Dacă s-ar merge într-o asemenea direcție, pe termen mediu s-ar putea atrage și mai mulți parteneri. Niciodată nu o să putem evita demersul cluburilor de a merge la TAS, este dreptul lor. CSA Steaua poate promova dacă devine club privat până înainte de începerea sezonului competițional”, a declarat președintele FRF Răzvan Răzvanu.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…