Jucătorul care a dat startul unei licitații între Neluțu Varga și Gigi Becali s-a decis. Ce a făcut Billel Omrani, înainte de finalul campionatului | EXCLUSIV

Vlad Măcicășan

Unul dintre obiectivele importante ale perioadei de vară, pentru conducătorii CFR-ului, este legat de Billel Omrani.

Clujenii încearcă de 6 luni să-l convingă pe francez să semneze un nou contract, pentru că actualul angajament îi expiră în această vară.

Însă atacantul venit în 2016 de la Olympique Marseille i-a amânat mereu pe conducătorii CFR-ului.

Așteaptă un contract mai mare

Motivul pentru care Omrani amână luarea unei decizii îl reprezintă tentația de a prinde un contract într-un campionat mai puternic și pe mai mulți bani.

Omrani are 28 de ani și știe că aceasta poate fi ultima șansă de a prinde un contract important. Cum în iarnă a primit doar propuneri din zona Golfului sau din Turcia, care nu l-au mulțumit sau nu s-au concretizat, francezul a fost sfătuit de agentul său să aștepte până în următoarea perioadă de „mercato”.

În tot acest timp, el nu a spus hotărât că va pleca de la Cluj. „Am discuții cu mai multe cluburi. Dacă aș rămâne în România, ar fi doar la CFR”, a recunoscut francezul, la Digisport.

Licitație între Gigi Becali și Neluțu Varga

În iarnă, Omrani a creat o adevărată licitație între Gigi Becali și Neluțu Varga. 40.000 de euro pe lună și 400.000 de euro la semnătură a fost oferta publică pe care finanțatorul de la CFR i-a făcut-o. Atacantul a refuzat, luând decizia de a nu merge la o rivală din Liga 1. Oferta lui Neluțu Varga a fost un apartament de 250.000 de euro, pentru semnarea unui nou contract. Doar că Omrani nu a fost convins nici atunci.

A cerut o nouă ofertă

Dar oficialii CFR-ului cred că au făcut un pas important în negocierile cu Omrani. Prosport a aflat că acesta le-a cerut șefilor din Gruia, cu două etape înainte de finalul sezonului, o nouă ofertă concretă de prelungire a contractului. Acesta ar fi un semn, spun sursele Prosport, că Omrani este aproape decis să rămână la CFR.

Atacantul a jucat mai puțin în play-off, dar a fost decisiv și în câștigarea ultimului titlu. A reușit 7 goluri și 11 pase decisive în acest sezon, în 42 de meciuri, iar 6 dintre golurile sau pasele sale decisive au adus victorii pentru CFR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]