SuperEmoţii în penultima etapă din Serie A! Milan – Atalanta şi Cagliari – Inter pot decide campioana

SuperEmoţii în penultima etapă din Serie A! Milan – Atalanta şi Cagliari – Inter pot decide campioana
  • Publicat:

Sezonul în Italia se apropie de final! Penultima etapă este programată în acest weekend, iar duminică seara poate fi decisă campioana din acest sezon. Un singur lucru este cert: Scudetto rămâne de Milano, rămâne de văzut doar culorile pe care le va purta trofeul suprem din fotbalul italian.

Milan – Atalanta: Încă 3 puncte pentru titlul 19

Jucătorii lui AC Milan sunt stăpâni pe soarta lor în acest final de sezon. Cu doar două etape înainte de final, avansul „diavolilor” faţă de Inter este de două puncte, dar datorită avantajului din meciurile directe, sunt peste Inter şi la egalitate de puncte. Ceea ce înseamnă că Milan mai are nevoie doar de patru puncte din meciurile cu Atalanta şi Sassuolo pentru a se încorona regina Italiei.

Cu Atalanta nu va fi uşor, „La Dea” încă speră la Europa, dar uşor nu a fost nici cu Lazio, Fiorentina sau Verona. Milan are patru victorii consecutive în Serie A şi nu a mai pierdut de pe 17 ianuarie, cu Spezia. Duminică, jucătorii lui Stefano Pioli vor fi împinşi de la spate de un San Siro arhiplin spre o victorie care îi poate aduce extrem de aproape de titlul cu numărul 19.

Descoperă oferta Superbet pentru Milan – Atalanta şi alege ce te inspiră!

Cagliari – Inter: Sezon ratat pentru una din echipe

Inter a cucerit la mijlocul săptămânii Cupa Italiei, după ce a revenit de la 0-2 cu Juventus şi a câştigat în extra time. Dar bucuria trebuie să fie limitată, chiar dacă Inter a cucerit într-un an calendaristic toate trofeele interne. Sezonul nerazzurrilor poate fi compromis duminică seară, însă acelaşi lucru este valabil şi pentru Cagliari.

Pe hârtie, Inter este mare favorită, dar sarzii sunt cu sabia deasupra capului. Un eşec împotriva lui Inter poate însemna, cel mai probabil, retrogradarea în Serie B. În acelaşi timp, dacă Milan îşi câştigă meciul cu Atalanta, iar Inter nu o bate pe Cagliari, titlul ajunge în vitrina „diavolilor”.

Descoperă oferta completă de SuperPariuri pentru Cagliari – Inter!

Intră în SuperSocial, singura reţea de socializare a pariorilor

Ai un SuperPariu? Hai în SuperSocial și arată-l tuturor! Vino alături de ambasadorii Superbet în singura rețea de socializare a pariorilor. Vezi ce joacă ei, descoperă și alți pariori supervaloroși, inspiră-te de la ei și afirmă-te.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×