Minaur Baia Mare, pregătită pentru al doilea Final Four-ul EHF consecutiv: „Suntem cu adevărat motivate”

Redactor:
Adrian Mujea
Minaur Baia Mare, pregătită pentru al doilea Final Four-ul EHF consecutiv: „Suntem cu adevărat motivate”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Minaur Baia Mare a ajuns joi în Danemarca, acolo unde va participa la Final Four-ul EHF European League, care se va disputa mâine și poimâine, în Vibocold Arena din Viborg. În sezonul trecut, Minaur a organizat turneul Final 4 la Baia Mare, unde a cucerit medalia de bronz, dar acum speră la mai mult.

Echipa pregătită de Raul Fotonea  va juca sâmbătă (ora 19.00, ora României, în direct la Digi 1, Orange 1 și Prima Sport ), în semifinalele EHF Europa League cu echipa gazdă. În prima semifinală, Herning Ikast (Danemarca) va întâlni pe SG BBM Bietigheim (Germania).

Viborg HK este neînvinsă în actualul sezon al EHF European League, unde a înregistrat șase victorii și două remize, dar este și în semifinalele campionatului danez. Echipa pregătită de fostul tehnician de la Oltchim, Jakob Vestergaard a fost în aceeași grupă cu SCM Rm. Vâlcea și a remizat în Sala Traian (30-30) și s-a impus categoric în Danemarca, 31-20.

Oana Borș ratează Final Four, fiind în recuperare după operația de ligamente suferită anul trecut, dar pe teren va reveni Jelena Lavko, care a fost operată la menisc în urmă cu o lună.

Antrenorul Raul Fotonea crede că echipa sa poate realiza mâine surpriza. „Fetele sunt încrezătoare că putem face o figură frumoasă. Viborg poate că se bucură că joacă contra noastră, are o echipă bună, o linie de nouă metri excelentă, dar sper ca noi să jucăm sâmbătă cel mai bun handbal. Cred că Bietigheim are un plus față de celelalte echipe prezente aici, dar nici ele nu o să aibă meci ușor cu Ikasat. La un Final 4 de două zile, contează momentul, ziua și inspirația. Ne dorim o medalie, facem tot ce ține de noi să nu dezamăgim” a spus Raul Fotonea.

Înainte de ultima etapă din faza grupelor EHF European League, Minaur părea eliminată, dar ultima clasată, Zaglebie Lubin a reușit o surpriză imensă și a câștigat în deplasare, la Nantes, scor 28-27, rezultat care a adus calificarea echipei maramureșene. În sferturi, Baia Mare a trecut de Sola (Norvegia), cu o victorie clară pe teren propriu, 40-32 și o remiză în deplasare, 29-29.

Trupa lui Raul Fotonea este singura echipă din istoria acestui format de competiție care a ajuns în finala EHF European League, după ce a pierdut trei meciuri în faza grupelor și s-a calificat în sferturile de finală cu doar cinci puncte.

Minaur Baia Mare este pe locul 6 în Liga Florilor și este eliminată din cupă, astfel că are șanse mici să mai prindă un loc în sezonul viitor al cupelor europene. Nici câștigarea trofeului EHF European League nu aduce prezența automată în competiție.

Clubul Minaur Baia Mare a anunțat despărțirea de șapte jucătoare la finele acestui sezon: Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Jelena Lavko, Karoline Helena de Souza, Alexandra Severin (Dunărea Brăila), Yaroslava Burlachenko (Gloria Buzău), Angela Cioca (CSM Târgu Jiu) și Asuka Fujita (SCM Râmnicu Vâlcea). Sunt anunțate oficial din vară la Baia Mare croata Gabriela Gudelj, sârboaica Aleksandra Vukajlovic, angoleza Magda Cazanga, brazilianca Talita Calneiro și muntenegrencele Itana Cavlovic și Diana Ujkic.

Andreea Popa: ”A fost mai greu ca în sezonul trecut”

Coordonatorul de joc Andreea Popa (21 ani) va juca pentru al doilea an consecutiv în Final Four-ul EHF European League. Jucătoarea băimăreancă speră ca echipa sa să repete contra Viborului meciul perfect făcut în turul din sferturi, cu Sola.

„Puțini ne-au oferit o șansă pe tot parcursul sezonului, dar am jucat constant în momentele dificile și am ajuns din nou în primele patru echipe ale competiției. A fost mai dificil decât sezonul trecut pentru că atunci aveam o echipă mai bună, iar presiunea și așteptările erau uriașe, dar am învățat și multe lucruri despre un astfel de turneu. Suntem cu adevărat motivate să jucăm în fața unei arene pline, într-un mediu ostil. Vom da totul pe teren, știm că putem realiza lucruri mărețe” a declarat Andreea Popa pentru site-ul oficial al Federației Europene de Handbal.

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…