Glumițe de sezon

Glumițe de sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Axiomă: gradul de plictiseală din spațiul fotbalului românesc este invers proporțional cu nivelul de joc. Altfel zis: cu cât se joacă mai prost, cu atât entertainment-ul e mai vioi. Și cu teme aparent noi. Dar, vorba poetului, „toate-s vechi și nouă toate”.

Era o vreme când ne dădeam de ceasul morții că avem stadioane vechi, că gazonul e prost, că se joacă în noroi sau pe gheață. Lucrurile s-au mai schimbat puțin, doar aparent. Au apărut câteva stadioane noi, dar la ce bun? Nu poți juca pe ele. Sau nu vrei, de vreme ce atât de necesara bijuterie de la Târgu Jiu nu e solicitată nicicând.

Nu fac parte dintre cei oripilați că Arena Națională găzduiește muzică în loc de fotbal. Arena e a Primăriei și e de datoria ei să o facă profitabilă. Gigi Becali ar vrea un referendum pe subiect dar mă tem că ar fi surprins. S-ar putea să fie mai mulți cei care vor Saga Festival pe Arenă decât cei care vor FCSB vs CFR fix acolo.

Editorial Vali Moraru: Glumițe de sezon

De câte ori aud discuția „fotbal vs festival” mă gândesc la celebrele imagini cu Freddy Mercury, în concert la „Live Aid 1985”. Unde? Pe Wembley, firește.

Cu ce ne mai distrăm? A promovat Petrolul și, deocamdată, e mare sărbătoare. Dar cam pe burta goală. În pline discuții despre ce trebuia să facă LPF și FRF pentru a nu ajunge cluburi din Liga 1 în faliment, tocmai vine în aceeași ligă un club care n-ar de nici unele. Doar suporteri. Dar care are licență. Petroliștii așteaptă cu mare interes rata din iulie ca să astupe găurile deja făcute. Urmează apelul la autorități și la celebrii eventuali sponsori, etern potenți financiar. Iar la anul pe vremea asta ne uităm în clasament să vedem dacă și cine mai are minus în clasament.

Mediaș ar fi trebuit exclusă din campionat la 90 de zile de la prima depunctare. Dar de ce să ne mai împiedicăm de regulamente? Lasă, dom’le, să joace și ultima etapă, pentru integritatea financiară a competiției. De ce să-i mai punem Gazului perna pe față când are parte de o moarte naturală atât de spectaculoasă?

Totul sub oblăduirea celor doi candidați unici. De când au ajuns la concluzia că le stă mai bine prieteni decât dușmani, vezi aici și unitatea de care vorbea Burleanu înainte de propria realegere, LPF și FRF se întrec în „calde” și în construcția unui binom zvelt și de neclintit. Stimabilul domn Gino, impresionat de sistemul nord-coreean adoptat la FRF, nu se lasă mai prejos și candidează singur. Unde sunt tânguielile publice de prin 2013 ale aceluiași stimabil domn Gino, când amenda democratic la tv dictatura lu’ nea Mitică de la Ligă? S-au topit în anii de șefie netulburată decât de minore probleme personale.

Vom avea parte de 4 ani de împliniri mărețe. Iar când voi, actorii din fotbal, veți fi cumva nemulțumiți, să vă aduceți aminte cum ați votat. Și să înghițiți.

Altfel, Steaua vrea în Liga 1 cu toate că știa de acum un an că nu e posibil în actuala formă de organizare. Deși a avut parte de întârziere la promovări (o dată cu Rapid, a doua oară cu Carmen), Steaua e prinsă nepregătită. Oamenii de afaceri care dădeau buluc să preia Steaua după ce e gata stadionul au dispărut. Iar Steaua pare nepregătită juridic să se asocieze cu un privat.

Așa că, după un an de zile în care nu a dat cu nimic înainte pe plan administrativ, Steaua încearcă să mizeze pe cărți diferite. Nu ne putem adapta legii? Nu-i nimic, schimbăm legea! Schimbarea legii nu se poate face în timp util? Nu-i nimic, e ca la arbitri, punem presiune. Așa că galeria le zice celor din club: ”Faceți ceva!” Și cei din club depun un dosar inutil la FRF. Iar cei din club îi zic galeriei: ”Faceți și voi ceva!” Așa că se adună câteva zeci de membri ai galeriei în față la FRF să strige că Steaua vrea în A.

Ani de zile am plătit și încă mai plătim datoriile făcute de mari întreprinderi de stat, ținute pe aparate doar pentru interese personale. În timp ce un mic privat are conturile poprite în secunda doi. Cam așa e și la fotbal: statul vrea ca o asociație controlată tot de stat să-i acorde o derogare pentru simplul motiv că el e stat.

Am zărit și o idee în toată zarva asta generală, total neproductivă, dar atât de caracteristică nouă. Massimo Pedrazzini explică problemele fotbalistului român prin Teoria Mamei. Pe scurt, fotbalistul român este prea mămos, depinde prea mult de părinți, nu este încurajat să-și asume responsabilități: mama îi face patul, mama îi pregătește gustarea, mama îi face geanta de antrenament, mama îl duce la fotbal etc. Plecarea din mediul familial și familiar se dovedește de atâtea ori fatal pentru carieră. Sigur, teoria nu explică toate eșecurile, dar ne poate da de gândit. Dacă mai vrea cineva să gândească.

Până atunci, rămâne întrebarea: cine ia titlul? Aflăm curând. Și pentru ce ia titlul? Aflăm în tururile preliminare.

Vali Moraru / Autor
Și-a început ”junioratul” în presă încă din timpul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării cu colaborări la Radio Delta și Mediafax. Și-a făcut debutul la ”seniori” în ’94 la Ziua Sport, ca reporter de fotbal, după care e ”ademenit” de o ofertă de la Antena 1 ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare