Nu banii au adus fericirea la CFR. „Salvatore” Birligea, marcatorul din meciul cu Farul, are cel mai mic salariu din lot. Cât câștigă atacantul | EXCLUSIV

Redactor:
Răzvan Bucur
Nu banii au adus fericirea la CFR. „Salvatore” Birligea, marcatorul din meciul cu Farul, are cel mai mic salariu din lot. Cât câștigă atacantul | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o perioadă în care atacul campioanei este într-o lipsă totală de formă și inspirație, Dan Petrescu l-a descoperit pe Daniel Birligea. Atacantul de 21 de ani i-a adus victoria în partida cu Farul, cu ocazia primului său gol marcat în Liga 1.

Până în urmă cu două etape, antrenorul CFR-ului îl folosise doar 3 minute, cu toate că acesta venise în iarnă la Cluj și marcase de două ori și pentru naționala de tineret.

Daniel Birligea a fost adus în Gruia la recomandarea lui Răzvan Zamfir, fostul director sportiv de la CFR Cluj și Bari, iar echipa campioană n-a plătit pentru el decât comisionul cerut de agenți.

Nu banii au adus fericirea, la CFR. „Salvatore” Birligea, marcatorul din meciul cu Farul, are cel mai mic salariu din lot. Cât câștigă atacantul 

Pe aceeași „filieră” au ajuns sub comanda lui Dan Petrescu și Raol Mal (atacant, 21 de ani, fost la Pistoiese) sau Răzvan Sava (portar, 19 ani, fost la Torino).

Cu toții sunt români, dar au făcut junioratul la echipe din Italia, clujenii căutând fotbaliști eligibili pentru regula under 21 prin această metodă. Petrescu l-a folosit însă doar pe Birligea, considerat rezerva lui Petrila, după ce Hindrich a fost scos din poartă.

Salariu de 5500 de euro

Din informațiile Prosport, Petrescu a fost „salvat” în meciul cu Farul lui Hagi tocmai de fotbalistul cu cea mai mică leafă pe care l-a avut în lotul pentru acea partidă.

5500 de euro/lunar este salariul pe care Daniel Birligea îl primește la CFR, de 4-5 ori mai puțin decât oamenii de bază ai lui Petrescu. „Sunt un atacant căruia îi place să joace cât mai avansat, dar la nevoie am jucat și al doilea atacant”, spunea acesta, la prezentarea avută la Teramo Calcio.

Povestea unei copilării cu neajunsuri, spusă în Prosport

Atacantul și-a spus pentru prima dată povestea în Prosport. A povestit cum despărțirea părinților l-a dus alături de mama și sora sa în Italia, pe când avea 12 doar ani și despre faptul că a avut o copilărie destul de dificilă. Mama a îngrijit persoane în vârstă pentru a-l întreține pe el și pe sora sa, iar tânărul Birligea a avut șansa să facă fotbal la grupele de juniori ale lui Palermo.

A ajuns apoi în Serie C, la Teramo, iar după doi ani acolo l-a luat CFR. „Pentru mine, cele două femei sunt totul în viață. Au avut tot curajul din lume să plece departe de țară, pentru a avea un viitor mai bun”, a povestit Birligea în Prosport.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale