Un fost mare fotbalist îl vede pe Florin Tănase titlular în campionatele de top ale Europei: „Este pregătit să facă pasul către un club mare din vest”

Un fost mare fotbalist îl vede pe Florin Tănase titlular în campionatele de top ale Europei: „Este pregătit să facă pasul către un club mare din vest”
  • Publicat:

FCSB a învins-o pe FC Argeș, scor 4-0, și continuă lupta pentru titlu ajungând la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, cu doar trei etape înainte de finalul campionatului României.

Roș-albaștrii pot câștiga campionatul după mai bine de șapte ani, iar o mare parte din parcursul bun al echipei îl are în prim plan pe căpitanul echipei, Florin Tănase. Atacantul are un sezon excelent în tricoul roș-albastru, având șanse să devină pentru a doua oară la rând golgheterul Ligii 1.

Fostul mare fotbalist român Ioan Andone a vorbit despre performanțele lui Tănase și spune că este, în acest moment, printre singurii jucători din România care pot face față în campionatele mari ale Europei.

Ioan Andone îl vede pe Florin Tănase titluar la o forță a Europei

Este de mult timp știut faptul că Florin Tănase își dorește să se transfere de la vicecampioana României. Căpitanul celor de la FCSB chiar a acceptat prelungirea contractului pentru ca pretențiile lui Gigi Becali să se micșoreze, iar suma de transfer să ajungă de la cinci milioane de euro, la doar trei milioane de euro.

În perioada de transferuri din iarnă, Tănase a fost foarte aproape de un transfer în Emiratele Arabe Unite, însă mutarea a picat din cauza faptului că formația Al Ain a refuza să plătească cele trei milioane de euro cerute de latifundiarul din Pipera.

Totuși, Ioan Andone este de părere că decarul roș-albaștrilor poate face pasul următor în perioada de transferuri viitoare, iar „Fălcosul” consideră că acestuia i s-ar potrivi campionatul Italiei sau cel al Spaniei.

Fostul internațional spune despre Tănase că ar face față cu brio la echipe precum Valencia sau Villareal.

„Tănase este pregătit pentru un club bun. Este pregătit să facă pasul către un club mare din vest. Nu mă refer aici la Real, Barcelona, Bayern, Manchester City, dar ar putea juca la un club bun din Europa. La Valencia, Villarreal, ar juca, s-ar bate pentru postul de titular fără probleme. Tănase are un nivel foarte bun. Are peste 200 de meciuri în Liga 1.

El e un jucător pregătit să joace afară, la un club bun din vest. Cred că se poate vinde pe milioane. Că or fi cinci, că or fi 10, că or fi șapte, sau trei. Ar putea să joace în Spania, sau în Italia. Chiar în Italia. Are calitate să joace acolo. Tănase aleargă mult, face și faza de apărare. Ăsta e un jucător pregătit să joace în străinătate”, a declarat Ioan Andone la as.ro.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…