Chelsea Londra este foarte aproape să îl anunțe pe „noul Roman Abramovici”! Cine e magnatul care va cumpăra campioana Europei și unde vor ajunge cele 3 miliarde de euro din tranzacție?

Chelsea Londra este foarte aproape să îl anunțe pe „noul Roman Abramovici”! Cine e magnatul care va cumpăra campioana Europei și unde vor ajunge cele 3 miliarde de euro din tranzacție?
  • Publicat:

Campioana Europei, Chelsea Londra, va afla care este noul său patron cel târziu luni, 2 mai.

Cei trei finaliști rămași sunt Boehly, Broughton și Pagliuca, dar doar unul dintre ei va câștiga premiul cel mare.

Miliardarul care va prelua clubul de la Roman Abramovici va avea o misiune foarte grea, în condițiile în care multe dintre vedetele din lotul lui Thomas Tuchel vor să plece din cauza incertitudinii.

Americanii de la CBS au anunțat că Chelsea Londra își va afla noul proprietar până cel târziu pe 2 mai: luptă în 3 pentru echipa lui Roman Abramovici!

Procesul de vânzare al clubului londonez, condus de banca newyorkeză Raine Group, a ajuns în etapa finală săptămâna aceasta, atunci când s-au desfășurat ultimele întâlniri oficiale cu cele trei grupuri de afaceri rămase în cursa pentru campioana Europei.

Consorțiile conduse de către Ted Boehly, proprietarul LA Dodgers, Sir Martin Broughton, fostul președinte al lui Liverpool, și Stephen Pagliuca, patronul Atalantei și al echipei din NBA Boston Celtics, au avut ocazia de a-și prezenta fiecare proiectul de renovare a legendarei arene Stamford Bridge, una dintre condițiile obligatorii care trebuie îndeplinite în procesul de achiziționare a lui Chelsea Londra.

Toți cei trei finaliști și-au luat angajamentul că vor rămâne la Chelsea Londra până cel puțin în anul 2032, iar prețul de vânzare estimat al clubului londonez va fi de 3 miliarde de euro, un record absolut în materie de tranzacționare a unei francize sportive.

Cu toate acestea, însă, o întrebare rămâne deocamdată fără un răspuns clar: unde anume vor ajunge cele 3 miliarde de euro obținute din vânzarea echipei Chelsea Londra, din moment ce rusul Roman Abramovici, care se află sub sancțiunile din partea UE și a Marii Britanii, a declarat public că va dona întreaga sumă victimelor războiului din Ucraina, dar nu se știe cum va putea face acest lucru.

 

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…